Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecaţi de aproape 3 ani, membrii “clanului Lenis” sunt implicaţi în continuare în diverse scandaluri, la Sibiu

Publicat in Adevarul, miercuri 22 februarie 2012 ·

În acest an, unul dintre inculpaţi, Sebastian Nicolae Sandu, s-a urcat la volan fără permis şi a provocat un accident cumplit la intrarea în Răşinari, în care prietena lui, în vârstă de 25 de ani, a sfârşit cu o ţeavă înfiptă în cap. Un alt membru al grupării, Sorin Burnete, a fost implicat într-un scandal într-un bar din oraş, în urma căruia a ajuns la spital cu o fractură la picior.

“Clanul Lenis” este cea mai mare grupare de crimă organizată destructurată în ultimii ani la Sibiu.

"În fapt se reţine că, începând cu anul 2007 şi până în prezent, mai multe persoane rămase în libertate după destructurarea unor grupuri infracţionale organizate, ex. gruparea TÂMPLARU şi/sau liberate din penitenciar după executarea unor pedepse privative de libertate, precum şi alte persoane cunoscute ca făcând parte din “lumea interlopă” din Mun. Sibiu, ex. gruparea constituită în zona barului „LENIS”, s-au unit într-o singură grupare de dimensiuni foarte mari (aproximativ 40-50 pers.), care şi-a propus ca scop obţinerea supremaţiei în cadrul cluburilor de noapte, barurilor şi sălilor de jocuri de noroc din Sibiu, scop pentru realizarea căruia membrii grupării au săvârşit o multitudine de fapte antisociale, cu violenţă, creând în mod deliberat, un sentiment pronunţat de teamă, chiar teroare în rândul patronilor cluburilor, barurilor şi sălilor de jocuri de noroc, clienţilor acestora şi agenţilor de pază ai acestor societăţi. Atingerea acestui obiectiv, avea ca şi scop final obţinerea prin şantaj, în mod mascat, de importante sume de bani cu titlu de taxă de protecţie şi chiar săvârşirea de tâlhării, a căror sesizare nu era făcută de persoanele vătămate din cauza sentimentului de teamă indus acestora, uneori persoanele vătămate fiind determinate să-şi retragă plângerile depuse sau să îşi modifice declaraţiile din acelaşi motiv", se arată într-un comunicat a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 3 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 7 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 10 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, anunță armata israeliană

HotNews acum 2 ore
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până acum erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu, o problemă care ameninţă viitorul coaliţiei de guvernare a premierului Benjamin

Vremea

București
acum

25°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

23°
lun.

22°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

20°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°