Cotaţiile monedei naţionale au rămas aproape de 4,3550 lei/euro pe tot parcursul sesiunii interbancare de ieri, într-o piaţă apatică, unde volumele de valută tranzacţionată au fost reduse. La sfârşitul zilei, schimburile se perfectau la 4,3540 - 4,3560 lei/euro, uşor mai sus faţă de nivelul de la finalul şedinţei precedente.
Cursul a variat într-un interval îngust în prima jumătate a zilei, între un minim de 4,3530 unităţi şi un maxim de 4,3575 lei/euro, într-o piaţă liniştită, potrivit dealerilor. Valutele din regiune afişau variaţii reduse faţă de euro, iar bursele europene au rămas pe scădere în pofida aprobării celui de-al doilea acord de finanţare externă a Greciei, analiştii considerând că pieţele se concentrează pe perspectivele negative ale economiei greceşti.
BNR a afişat marţi un curs de referinţă cu 0,15 bani mai mare, de 4,3550 lei/euro. Pentru dolar, rata de schimb a stagnat la 3,2903 lei/dolar, iar pentru francul elveţian a crescut cu 0,43 bani, la 3,6074 lei/franc. Dobânzile pentru plasamentele cu scadenţa la o zi se situau la 1,68 - 2,18% pe an, uşor mai jos faţă de luni, când erau de 1,73% - 2,23% pe an.
Cotaţiile monedei naţionale au rămas aproape de 4,3550 lei/euro pe tot parcursul sesiunii interbancare de ieri, într-o piaţă apatică, unde volumele de valută tranzacţionată au fost reduse. La sfârşitul zilei, schimburile se perfectau la 4,3540 - 4,3560 lei/euro, uşor mai sus faţă de nivelul de la finalul şedinţei precedente.
Cursul a variat într-un interval îngust în prima jumătate a zilei, între un minim de 4,3530 unităţi şi un maxim de 4,3575 lei/euro, într-o piaţă liniştită, potrivit dealerilor. Valutele din regiune afişau variaţii reduse faţă de euro, iar bursele europene au rămas pe scădere în pofida aprobării celui de-al doilea acord de finanţare externă a Greciei, analiştii considerând că