Competenţii lui Boc. Moralii lui Emil, eroul care a salvat România din criză. Se trag unii pe alţii, umplând ţara de mediocri, la vârf. Dacă îi iei la bani mărunţi, observi că sunt traşi la indigo, după chipul şi asemănarea şefului.
Cătălin Baba, noul ministru de la Educaţie, este un personaj tipic pentru anvergura liotei de promovaţi ai fostului premier. În lupta împotriva corupţiei de tot felul, Emil Boc şi-a folosit cu multă pricepere "resursele umane" din mediul personal. Toţi, unul şi unul, de la secretare, şefi de cabinet, consilieri, şoferi.
Istoria ultimilor ani ni-l dezvăluie pe cel mai "sărac" ministru din noul cabinet (aşa îl arată declaraţia de avere), ca pe un campion al găinăriilor din mediul universitar, exponent strălucit al nepotismului mioritic. Numit de Emil Boc consilier, Baba se lipeşte apoi de funcţia de secretar de stat la Educaţie. Excesul de competenţă îi permite să ocupe şi funcţia de conferenţiar universitar şi decan al Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Administrative, din cadrul Universităţii "Babeş-Bolyai".
Aflat pe cai mari, fireşte că s-a apucat să-şi tragă şi neamurile. De aici încolo se poate vorbi de un veritabil tratat de "neamologie", omul fiind de o perseverenţă în stare să pună la pământ şi Universitatea numai să parvină el şi ai lui. Când ai un spate un premier erou, care se sacrifică pentru salvarea ţării, ce mai contează găinăriile carieriştilor promovaţi.
Noi le numim găinării, Colegiul Senatului Universităţii "Babeş-Bolyai" le numea fraude, întrucât Baba şi-a propus la catedră, "în mod fraudulos", rude pe care Rectoratul le-a dovedit ca incompetente.
Prima mişcare. Fostul medic veterinar ajuns ministru al Educaţiei a încercat să-şi avanseze nevasta, Alina Cherecheş, ca asistent de drept constituţional. N-a ţinut. Rectoratul a constatat că este vorba de "o candidată