Plata TVA până cel târziu la data încasării facturilor pentru contribuabilii mici este prevăzută într-o directivă a Comisiei Europene (CE) şi necesită aplicare în regim de urgenţă, a menţionat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, domnul Ovidiu Nicolescu, Preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR). Această măsură se poate aplica pentru statele membre ale Uniunii Europene (UE) unor anumite operaţiuni sau pentru anumite persoane impozabile, plata TVA putând fi prelungită până cel târziu la data încasării.
Preşedintele CNIPMMR a argumentat: "În contextul actual al crizei, raportat la situaţia de fapt a plăţilor întârziate şi a arieratelor bugetare, încasarea de către stat a TVA aferent unor facturi care vor fi achitate cu mari întârzieri sau care nu vor fi achitate niciodată de debitori în faliment nu este justă şi produce dificultăţi semnificative IMM-urilor privind asigurarea finanţării şi lichidităţile. Aceasta este o cauză generatoare de noi falimente ale unor întreprinderi, cu efecte negative semnificative în plan economic şi social".
În ţara noastră, agenţii economici sunt obligaţi să vireze TVA la bugetul de stat la data emiterii facturii, indiferent dacă aceasta este achitată de către beneficiar cu întârziere sau dacă nu mai este plătită niciodată.
În prezent, mai multe ţări membre UE aplică plata TVA la încasarea facturii (Austria, Belgia, Olanda, Germania, Italia, Polonia, Marea Britanie, Suedia, Slovenia, Estonia), iar practicarea acestei proceduri şi în ţara noastră ar crea un mediu mai competitiv de afaceri pentru IMM-urile din România în raport cu cele din celelalte membre UE, a mai declarat Ovidiu Nicolescu. Aplicarea acestei proceduri ar aduce efecte pozitive pentru mai multe părţi implicate; pentru IMM-uri - resurse suplimentare ce pot fi alocate cheltuielilor curente şi in