Am scris în decembrie 2011 un articol intitulat “Scrisoare deschisă poporului român – mesajul Tăbliţelor de la Tărtăria.”
Când am început să scriu articolul, nu gândeam că va trezi atâtea discuţii, controverse, patimi dar şi minciuni, propagandă, sentimente şi resentimente, gesturi reprobabile (cum este chiar punerea acestui articol în spinarea arhimandritului Iustin Pârvu, sau preluarea de către alţii, ca producţie proprie) invidii, răutăţi sau negări mai mult sau mai puţin susţinute . A apărut chiar şi un articol al unui domn arhitect de pe la Universitatea Babeş Bolyai, legat strict de Tărtăria, care ar fi trebuit să reprezinte o probă de profesionalism, dar este construit tendenţios, prin interpretări personale ale unor date şi informaţii, deci subiectiv.
Ce am dorit prin acel articol cred că este deja cunoscut. Datele prezentate nu reprezintă falsuri.Mulţi din cei care au comentat însă articolul, se referă în mare parte la tăbliţele de la Tărtăria, care atât ca subiect cât şi ca informaţie reprezintă în fapt o metaforă, un îndemn la căutare, la cercetare şi descifrare a valorilor acestui pământ la neuitare , respect şi continuitate. Recunosc fără ruşine că sunt patriot, îmi iubesc neamul, pământul, strămoşii şi istoria. Sunt mândru de istoria şi faptele înaintaşilor, cu bune şi rele, ca şi de ceea ce reprezintă România azi, chiar dacă aşa cum rezultă şi din comentarii – au început să se înmulţească faptele care mă fac să nu mai fiu la fel de mândru. Şi întreb de ce totuşi, noi romanii nu vrem să ne acceptăm istoria şi nu o respectăm, aşa cum este ea? Tăbliţele de la Tărtăria există. Pe ele se afla o scriere care la ora actuală este considerată cea mai veche scriere cunoscută. Că a scris-o un roman, sau un grec, sau un khazar, sau un sumerian, nu poate spune nimeni, dar A FOST GĂSITĂ AICI ŞI NU A FOST ADUSĂ CA SĂ LI SE ARATE LOCUITORILOR ACESTUI PĂ
