Municipiul Codlea a pregătit, încă de anul trecut, alte două mari proiecte de investiţii. Primul dintre ele se referă la reabilitarea Centrului istoric al oraşului, proiect care a fost depus la Alba Iulia, pe Axa IV. 1 (reabilitarea turismului), în vederea obţinerii finanţării. Proiectul e prins în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană a Zonei Metropolitane Braşov, având asigurată o finanţare în valoare de trei milioane de euro, iar Primăria va contribui cu o pondere de doar 5% din valoarea totală a investiţiei, diferenţa de bani urmând să provină de la Uniunea Europeană.
Proiectul despre care vorbim a fost declarat eligibil la toate punctele, iar zilele trecute a fost semnat şi contractul privind execuţia lucrărilor. Reabilitarea Centrului istoric cuprinde trei obiective de mare importanţă, care vor schimba radical faţa zonei menţionate. Este vorba în primul rând de fosta Primărie, o clădire destul de veche, de Bibliotecă şi de Casa de Cultură a localităţii. Fosta Primărie îşi va relua destinaţia iniţială, înfiinţându-se şi noi spaţii cu valoare funcţională diferită. Astfel, la parterul clădirii va fi amenajat un spaţiu expoziţional deosebit de generos, care va găzdui expoziţii de ceramică şi olărit, artă fotografică şi altele asemenea, în timp ce subsolul va intra şi el într-un circuit de întrebuinţare turistic. Biblioteca din zonă va deveni, după amplele lucrări de amenajare şi restaurare, un adevărat Centru de Informare şi Documentare, iar subsolul se va transforma într-un spaţiu audio-book. Cât priveşte Casa de Cultură, aceasta va deveni la rândul său un Centru cultural veritabil, care va adăposti, printre altele, şi o şcoală populară pentru meşteri artizani. Oricum, toate cele trei instituţii care vor intra în proces de modernizare vor fi consolidate din punctul de vedere al structurii şi rezistenţei, vor fi reabilitate termic, zugrăvite interior şi exter