Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SIF "Banat Crişana", în topul randamentelor

Publicat in Bursa, joi 23 februarie 2012 ·

SIF "Banat Crişana" (SIF1) s-a situat în topul câştigurilor, în perioada 20 ianuarie - 21 februarie. Titlurile SIF1 au adus, în perioada analizată, randamente de 33,91% celor care au ales acest tip de investiţie.

Banca Transilvania împreună cu cinci subsidiare (BT Building, BT Account, BT Invest-ments, BT Consultant şi BT Evaluator) a vândut, săptămâna trecută, un pachet reprezentând 4% din acţiunile SIF "Banat- Crişana", pentru aproape 30 milioane lei (6,9 milioane euro), către Romenergo, firmă condusă de un administrator al SIF, Dragoş George Bîl-teanu.

SIF1 a încheiat, anul trecut, cu un profit net de 66,04 milioane de lei, cu 4,76% mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2010. Societatea de investiţii a raportat un activ net de 1.297 milioane de lei, în scădere cu 4,7% faţă de 2010. Datoriile SIF1, la finalul anului trecut, s-au cifrat la 41,5 milioane de lei, fiind mai mici cu 34,07% faţă de decembrie 2010.

Principalii indici bursieri s-au apreciat, în perioada analizată. Indicele BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare şi "Fondul Proprietatea", a crescut cu 19,17%. Indicele BET-XT, indicele primelor 25 de societăţi de la Bursa de Valori Bucureşti, inclusiv SIF-urile, a urcat cu 15,10%, în timp ce indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate, s-a apreciat cu 14,44%.

La capitolul fonduri de investiţii, "Certinvest BET-FI Index" a adus investitorilor câştiguri de 18,75%.

Tradiţionaliştii care au preferat, pe 20 ianuarie, să constituie depozite în euro, la "Banca Comercială Carpatica" şi la "ATE Bank", au obţinut randamente uşoare, de 0,29%. Investitorii care au ales să-şi ţină banii în depozite în lei, la "Piraeus Bank", au avut câştiguri de 0,46%.

Cei care au preferat să-şi ţină banii la ciorap au înregistrat deprecieri ale economiilor de 0,18%.

Cotaţia aurului a urcat cu 3,0

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 40 minute
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 2 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum o ora
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 5 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 3 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă

Mediafax acum o ora
Concursul de Titularizare constă în susținerea a două probe: o inspecție specială la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. În sesiunea din acest an, peste 39.700 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. La ac

Vremea

București
acum

29°
lun.

19°/36°
mar.

20°/36°
mie.

23°/37°
joi

20°/29°
Iasi
acum

24°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

24°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

28°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°