În 1994, în plin succes cu spectacolul Richard al III-lea şi la început de carieră în cinematografia occidentală, Marcel Iureş renunţa la statutul de angajat al Teatrului Odeon şi făcea primii paşi spre ceea ce va deveni peste cîţiva ani, cu multe eforturi, primul teatru independent din România – Act (teatru de proiecte fără trupă proprie, dar cu un spaţiu destinat exclusiv spectacolelor, nu un teatru-bar cum e, de pildă, Teatrul Luni de la Green Hours). Explicaţia dată atunci de Iureş are valabilitate şi astăzi: „nu mai vreau să cînt în colivie, vreau să cînt pe colivie“.
Odată cu spectacolele din afara scenelor oficiale, au apărut şi diverşi termeni care au denumit fenomenul: alternativ, underground, de nişă. Termenii se suprapun parţial, au elemente complementare sau definesc concepte total diferite. Grosso modo, ceea ce nu este teatru de stat s-a numit „independent“. Întrebarea este: independent faţă de ce sau cine? Faţă de sistemul de stat, asta e clar. Dar, uneori, independenţa se opreşte aici căci, în lipsa unor fonduri de la Minister sau Primărie, apare rapid dependenţa financiară de un sponsor/patron care poate influenţa şi etica, şi estetica spectacolului. Se impune astfel o disociere între teatrul independent şi cel comercial. Primul are ambiţia de a emite concepte noi, cel de-al doilea vizează divertismentul pur, este orientat spre profit şi nu interesează tema de faţă întrucît este de la sine înţeles de ce funcţionează în afara statului: pentru că este o afacere. Există şi o altă diferenţă: teatrul de consum beneficiază, de regulă, de un spaţiu de joc (club, bar), independenţii sînt, de cele mai multe ori, trupe fără spaţiu.
Docu-dramă & teatru comunitar
Peisajul teatral independent este în extensie, în ciuda crizei economice, şi tocmai abundenţa de noi spaţii face ca dezvoltarea să fie haotică. Se remarcă totuşi coagularea unei te
