Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au dat în clocot! În ultimul amical al iernii, giuleştenii s-au remarcat doar prin faulturi, clinciuri şi bătăi

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 23 februarie 2012 ·

După 16 zile petrecute şi în acest cantonament, elevii lui Răzvan Lucescu s-au gîndit mai mult aseară la revenirea în ţară şi au uitat de fotbal în partida cu mediocra Enisei, locul 10 în liga secundă din Rusia. "Vreau acasă, m-am săturat de colegii mei", glumea Deac acum cîteva zile. Dar mijlocaşul şi colegii săi au arătat că nu este doar o glumă şi singurele momente cînd s-au evidenţiat în primele 45 de minute au fost repetatele clinciuri cu solizii jucători adverşi. Lucescu jr. a schimbat aproape toată echipa la pauză, registrul rămînînd însă neschimbat. Cu Surdu şi Sburlea în rolurile principale, alb-vişiniii au sărit şi la bătaie, iar arbitrul a calmat cu greu spiritele.

Prezent la meci ca să-şi spioneze adversara din prima etapă, Ionuţ Badea, antrenorul lui U Cluj, a tresărit doar pe final, cînd cei doi Ioniţă au ameninţat poarta ruşilor prin execuţii de la distanţă. Prelungirile au adus şi cartonaşul roşu pentru Rui Duarte, eliminat direct după ce i-a dat peste mînă "centralului" ce-i acordase un avertisment lui Ioniţă II.

Rapid - Enisei Krasnoiarks (Rusia, II) 0-0

Rapid: D. Coman - V. Creţu, Marcos Antonio, Oros, Ezequias - Ad. Grigore, Alexa, Teixeira - M. Roman, Pancu, Deac. Antrenor: Răzvan Lucescu. Au mai intrat: Drăghia, Rui Duarte, Glauber, Bozovici, Pavlovici, N. Grigore, Al. Ioniţă II, Sburlea, Al. Ioniţă I, Surdu

6 victorii, 5 remize şi un eşec e palmaresul Rapidului în cele 12 amicale ale acestei ierni

"Sîntem pregătiţi pentru startul returului, sper să ne fi ajutat munca depusă în aceste cantonamente!"

Răzvan Lucescu, antrenor Rapid

"Copos nu ne-a dat decît cîte 300 de dolari, nu ne-a împărţit cei 70.000 de dolari cîştigaţi de noi la Cupa Kadîrov! Dar nu ne-am supărat, îl cunoaştem bine"

Rui Duarte, fundaş Rapid

După 16 zile petrecute şi în acest can

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 5 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum o ora
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 3 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum o ora
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

CNAS: De la 1 iulie, vor fi disponibile noi servicii de depistare şi confirmare a unor boli grave

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al CNAS, principala noutate a modificărilor şi completărilor Contractului-cadru care vor intra în vigoare de la 1 iulie va consta în introducerea de pachete de servicii de care pot beneficia persoanele asigurate şi neasigurat

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 4 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum 5 ore
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum 7 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Bursă. OMV Petrom a încheiat un contract de furnizare cu Expur pentru achiziţia de ulei vegetal pretratat care va fi folosit în producţia de motorină din surse regenerabile

Ziarul Financiar acum 50 minute
OMV Petrom (simbol bursier SNP), cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, a încheiat un contract cu Expur S.A. pentru furnizarea de ulei vegetal pretratat pe care îl va utiliza ca materie primă în cadrul instalaţiei pentru

Vremea

București
acum

31°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

24°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

28°
joi

19°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°