S-a întâmplat la Napoli, fiindcă nu se putea întâmpla decât la Napoli.
Marţi, aproape de jumătatea unei nopţi lungi, Chelsea Londra a pierdut nu fără drept de apel, cum spun şi scriu cronicarii rigorişti. Apelul este permis, dar va fi în zadar.
Napoli a învins cu 3-1, se va califica, probabil, în sferturile Ligii Campionilor, dar înţelesurile acestei victorii sunt mai ample şi nu-i privesc doar pe microbişti.
Chelsea Londra este o probă importantă în principalul proces al acestor timpuri - fericirea contra bani. Iată, deci, că profeţii raiurilor financiare s-au înşelat: banii nu pot totul. Roman Abramovici nu a reuşit să cumpere Liga Campionilor, cum nu vor reuşi nici magnaţii arabi care îl urmează. Li s-a opus şi va continua să li se opună o forţă invincibilă, deşi invizibilă.
Ştiţi: Napoli este un oraş superb, deşi mizerabil. Aţi observat? Stadioanele sudului poartă nume de sfinţi. Tribunele lui San Paolo sunt un permanent preludiu al nebuniei, dar nu doar atât. Istoria e mai complicată: s-au cântat aici şi romanţe unilaterale, şi tot aici a fost sanctificat ad hoc preapăcătosul Diego Armando Maradona.
E ceva incoruptibil în iubirea aceasta, desigur alb-albastră, ceva tragic şi bun. Lavezzi şi Cavani nu sunt doar pretexte recente dintr-o enciclopedie a iubirilor preconcepute, deşi San Paolo e măreţ şi când Napoli exultă, şi când se înclină ca Turnul din Pisa, şi când îngenunchează. Şi poate că mai frumos decât tot este că vulcanii care ţin loc de suporteri în Napoli n-au naufragiat, aşa cum era previzibil, într-o permanentă imaginaţie retrospectivă.
Echipa de fotbal a oraşului, Società Sportiva Calcio Napoli, este, poate, cel mai vizibil exemplu contemporan al bucuriei de a fi viu. Ştiţi, nu sunt multe motive de bucurie în Napoli.
Eşecul în formă continuată al formaţiei Chelsea Londra de a cumpăra trofee majore este dă