Nu înţeleg cum a putut fi atât de timorată judecătoarea Dosarului Transferurilor din fotbal, încât să suporte mitocănia şi violenţa unui individ care nu se afla acolo din motive de bună purtare, fără a lua măsura pe care orice magistrat aflat într-o astfel de situaţie n-ar fi ezitat să o ia: să-l pună pe derbedeu în cătuşe şi să-l trimită în arest. Pentru ultraj şi sfidarea Curţii. N-a făcut-o însă, iar Giovanni Becali şi-a înscris în colecţia sa de manifestări violente (ziarişti scuipaţi în direct, suporteri atacaţi şi bătuţi, mese de cazinou răsturnate) încă un episod de referinţă.

Secvenţa cu pricina s-a petrecut marţi, în timpul audierilor în procesul care a adunat în sala de judecată toată “lumea bună” a fotbalului, cea care a reuşit să transforme un sport spectaculos şi iubit de public într- un circ perpetum. Şi într-un loc de învârtit banii negrii care le-au asigurat protagoniştilor până acum o stranie imunitate. Pe seama fotbalului tot mai sărac, mulţi dintre aceşti dubioşi “finanţatori” s-au îmbogăţit permiţându-şi să sfideze legi şi autorităţi, unii având acces direct chiar la cele mai selecte niveluri ale politicii (printre acuzaţi se află chiar un fost vicepremier!). La ani buni distanţă de la momentul petrecerii faptelor aceştia sunt chemaţi să explice mecanismul vânzărilor de jucători, unele la preţuri fabuloase, care au falimentat cluburile şi au lăsat statul cu buza umflată, dar care pe ei i-au transformat în nababi ce dau bacşiş portarilor de cazinouri câte 2-3 milioane. Sau cum şi-au făcut averile – vile, maşini de lux, terenuri întinse în intravilan – fără să plătească taxe. Pe vremea lui Ceauşescu ar fi fost simplu să-i înfunde statul, pentru că atunci era obligatoriu să justifici fiecare bănuţ obţinut.

Astăzi nimeni nu mai are o astfel de pretenţie, iar dacă mai eşti şi vreun soi de ales, trebuie doar să declari cu ce avere intri în