Acţiunile OMV Petrom (SNP) au urcat ieri cu 5,1%, înregistrând una dintre cele mai mari creşteri zilnice din ultimii ani, după ce compania a publicat în aceeaşi zi două ştiri care au aprins interesul investitorilor: profitul net record din 2011, care le-ar putea aduce şi investitorilor dividende record, şi descoperirea unei acumulări de gaze în Marea Neagră, în explorările realizate împreună cu grupul american ExxonMobil, care ar putea contribui la creşterea semnificativă a rezervelor companiei.
La preţul de închidere de ieri, de 0,41 lei/acţiune, Petrom are o capitalizare de peste 5,3 mld. euro. De la începutul anului, acţiunile Petrom au crescut cu 41%, faţă de o creştere de 19% a indicelui BET care urmăreşte cele mai importante zece companii de la bursă, inclusiv Petrom.
Analiştii susţin însă că rezultatele raportate şi anunţul privind descoperirea de gaze din Marea Neagră lasă loc de creştere în continuare pentru acţiunile Petrom. Principalul câştigător ar putea fi statul, care se pregăteşte să reia în a doua jumătate a anului vânzarea unui pachet de 9,84% din acţiunile Petrom, din participaţia de 20,6% pe care o deţine, după ce anul trecut nu a reuşit să vândă acţiunile la un preţ minim de 0,37 lei.
Şi Fondul Proprietatea (FP), care deţine 20,1% din acţiunile Petrom, are de câştigat din creşterea preţului acţiunilor, în condiţiile în care pachetul deţinut reprezintă peste 30% din portofoliul fondului. Ieri, acţiunile FP au crescut cu 1,3%.
"Profitul curat al Petrom (care exclude amenda de la Consiliul Concurenţei) a fost spectaculos în ultimul trimestru şi în 2011. Petrom profită de preţul ridicat al ţiţeiului. Deşi a crescut considerabil în ultima perioadă, noi credem că acţiunea SNP este prea ieftină pentru acest context de piaţă", spune Thomas Unger, analist pe sectorul de petrol şi gaze la Erste Bank.
El crede că preţul medi