Cel mai bun mijlocaş al campionatului, Cătălin Munteanu a prefaţat, ieri, primul meci al roş-albilor de la reluarea sezonului oficial, cel cu Gaz Metan
- Cătălin, mai ai motivaţie la 33 de ani să stai cu săptămînile prin cantonamente?
- Dacă vrei să fii fotbalist, trebuie să te şi antrenezi şi să stai şi-n cantonamente. Nici nu mai ţin minte cîte amicale am jucat anu' ăsta, dar pot spune că atmosfera e foarte bună. Muncim cu drag şi spor!
- Sînteţi pregătiţi măcar de prima etapă, cu Gaz Metan, de sîmbătă într-o săptămînă?
- Eu cred că s-a făcut un mix bun între cei care eram mai vechi şi cei care au venit în această iarnă, s-au sudat relaţiile de joc. Acum n-are rost să ne lăudăm, să vedem cum va fi pe puncte.
- De cine vă e teamă: de adversar, de frig sau de starea gazonului?
- Ţinem cont de orice detaliu. Mediaşul are o echipă imprevizibilă, ce poate crea surprize neplăcute, am înţeles că vom juca de la ora 8:30 seara, deci va fi frig de tot, iar meciul va fi pe Naţional Arena. E bine venită ideea de a juca pe cel mai mare stadion al ţării.
- Parcă vă era frică de această arenă, n-aţi vrut acolo cu Steaua.
- Nu ştiu ce-aţi înţeles, dar eu cred că fiecare dintre noi îşi doreşte să joace pe un astfel de stadion, sperăm cu cît mai mulţi spectatori. Aş fi extrem de fericit şi de orgolios dacă 50.000 de "cîini" ar veni la un meci de-al nostru.
- De ce ţi se spune "Naşul" mai nou?
- Nu cred că băieţii s-au gîndit că aş semăna cu Al Pacino... Probabil, fiindcă am năşit multe cupluri, la cununii. Mai facem şi noi glume, mai rîdem şi noi.
- Ai auzit de "Dosarul transferurilor"? Riscă şi Cristi Borcea ani grei de detenţie.
- Am auzit că e agitaţie. Nu ştiu detalii, nu e domeniul meu şi nu vreau să mă bag.
"Nu cred că aş avea cum să mă uit la Twente - Stea