Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezultatele oficiale ale scrutinului de vineri il desemneaza pe Valentin Popa drept noul rector al USV

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 23 februarie 2012 ·

Desi numele celui care va ocupa fotoliul de rector in mandatul 2012- 2016 s-a vehiculat imediat dupa inchiderea urnelor, oficializarea rezultatelor s-a facut abia ieri. 183 dintre voturile electorilor au fost in favoarea lui Valentin Popa in timp ce 163 dintre universitarii suceveni au ales sa puna stampila pe numele lui Aurel Burciu. "Promit ca nu voi dezamagi asteptarile alegatorilor", a declarat Popa la aflarea rezultatelor Rezultatele oficiale ale scrutinului desfasurat vineri la Universitatea "Stefan cel Mare", alegeri ce au avut drept miza desemnarea celui care va prelua sefia singurei institutii de invatamant superior din Suceava, au fost facute publice in cursul zilei de ieri. Pentru urmatorii patru ani, cel care va ocupa fotoliul de rector al USV este prof. univ. dr. ing Valentin Popa, seful catedrei de Calculatoare si Automatizari din cadrul Facultatii de Inginerie Electrica si Stiinta Calculatoarelor. Acesta a fost ales prin vot universal, secret si direct. Desi numele celui care va ocupa fotoliul de rector in mandatul 2012- 2016 s-a vehiculat imediat dupa inchiderea urnelor, oficializarea rezultatelor s-a facut abia ieri. Alaturi de Popa, pentru fotoliul de rector si-a mai depus candidatura si prof. univ. dr. ec. Aurel Burciu din cadrul Facultatii de Stiinte Economice si Administratie Publica. Scorul a fost unul foarte strans, Popa reusind sa obtina cu 19 voturi mai mult decat contracandidatul sau, Aurel Burciu. 183 dintre voturile electorilor au fost in favoarea lui Popa in timp ce 163 dintre universitarii suceveni au ales sa puna stampila pe numele lui Burciu. O situatie sintetica prezentata de reprezentantii USV privind prezenta la urne si numarul de voturi valabil exprimate releva faptul ca din cei 381 de electori, s-au prezentat pentru a-si exercita dreptul la vot 353 dintre acestia. Opt buletine de vot au fost anulate iar 345 au fost declarate valab

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 3 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 3 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 59 minute
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 2 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 3 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 6 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

27°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°