Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seară cu surprize în Liga Campionilor: Basel a învins pe Bayern, Inter a pierdut în ultimul minut cu Marseille

Publicat in Antena 3, joi 23 februarie 2012 ·

FC Basel continuă să surprindă în Liga Campionilor. Elveţienii, care au eliminat-o pe Manchester United în faza grupelor, au câştigat cu 1-0 meciul tur din optimile de finală ale competiţiei, disputat pe teren propriu, împotriva celor de la Bayern Munchen şi speră la o calificare între primele opt echipe ale continentului.

Unicul gol al întâlnirii a fost marcat în minutul 86 de rezerva Valentin Stocker, acesta aducând fostei adversare a Oţelului Galaţi o victorie importantă şi meritată, în condiţiile în care gazdele au avut şi două bare.

„Toată echipa a evoluat bine, inclusiv eu. A fost important să salvez primele şuturi ale bavarezilor, pentru că acest lucru m-a ajutat să intru în meci şi să capăt încredere. Am avut şi puţin noroc, un aspect important pentru a avea succes, dar am şi muncit ca un grup unit. Este o performanţă uriaşă”, a declarat Yann Sommer, portarul de 23 de ani al elveţienilor, autorul câtorva parade importante la 0-0.

În celălalt meci al serii, Olympique Marseille a adâncit criza în care se află Inter Milano, echipa lui Didier Deschamps impunându-se cu 1-0 pe Velodrome, printr-un gol marcat în ultimul minut al prelungirilor de ghanezul Andre Ayew.

La italieni, Cristi Chivu a fost integralist, însă fundaşul român şi-a anulat evoluţia decentă cu greşeala uriaşă din minutul 93, când l-a scăpat din marcaj pe Ayew, care a înscris cu o lovitură de cap în urma unui corner.

Câştigătoarea Ligii Campionilor din 2010 ajunge astfel la a patra înfrângere consecutivă, lucru care nu s-a mai întâmplat din 1994, iar scaunul lui Claudio Ranieri se clatină tot mai serios.

„Este o mare satisfacţie că am reuşit să câştigăm. Am făcut un meci mare, împotriva unei echipe foarte puternice. Am forţat în ultimul sfert de oră, iar golul lui Ayew a făcut diferenţa. Acum rămâne să vedem ce se va întâmpla în retr

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 14 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 7 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 9 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

TITULARIZARE 2025 - Proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar are loc marţi/ Peste 39.700 de candidaţi, aşteptaţi

News.ro acum 34 minute
Peste 39.700 de candidaţi sunt aşteptaţi să susţină, marţi, proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar (Titularizare 2025). Pentru titularizare, candidaţii tr

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 10 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

19°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°