Braicar are probleme. Nu are, în schimb, autobuze suficiente, noi nici atât, nu are anvelope, piese de schimb, carburant suficient şi nici bani pentru toate acestea. Autobuzele circulă rar, sunt defecte şi pun în pericol viaţa călătorilor. Nu se vând bilete, nu se vând abonamente, nu sunt venituri suficiente.
Pe de altă parte, operatorii maxi-taxi folosesc cam aceleaşi trasee cu ale Braicar, nu dau bilete, fac evaziune fiscală, şoferii sunt agresivi - la volan şi nu numai -, iar microbuzele sunt vai de mama lor.
Vi se pare o situaţie nouă? Nicidecum, aşa stăteau lucrurile şi acum un an, şi acum trei ani, şi acum cinci ani, şi acum 10 ani. Ba chiar, şi acum 15 ani. Fiecare administraţie a avut de rezolvat problema transportului în comun din municipiu, fiecare primar a promis că o rezolvă, niciunul nu i-a dat însă de cap până acum. Primarii s-au tot schimbat, dar problemele sunt aceleaşi. Ca şi conducerea Braicar.
Nu a existat, de fapt, niciodată o strategie adevărată în privinţa transportului în comun. N-a existat niciun plan pe termen lung sau mediu, de organizare şi optimizare a transportului public în municipiu. Nu a studiat nimeni problema în amănunt: ce nevoie de transport public există? Care va fi cererea peste 10 ani? Ce tip de transport în comun este mai rentabil, mai eficient, mai folositor?
Dacă ar fi existat un asemenea plan, poate că acum s-ar fi ştiut ce se vrea. De exemplu, poate o reţea de tramvai de genul "metrou uşor", dacă tot se reabilitează complet Dorobanţi şi Calea Călăraşilor. Sau poate nu mai era nevoie de tramvai prin oraş, ci de o reţea de troleibuze; astfel, pe cele două bulevarde s-ar fi creat câte trei benzi de circulaţie pe sens, din care una rezervată mijloacelor de transport în comun şi maşinilor de intervenţie. Ar fi avut loc, desigur, şi o bandă pentru biciclişti. Şi poate s-ar fi putut achiziţio
