Acum două decenii, o mână de oameni din Dubăsari s-au opus grupurilor de cazaci şi de rusofoni care se declarau împotriva tricolorului, a limbii române şi a tuturor schimbărilor democratice de la Chişinău. Când separatiştii au venit înarmaţi peste ei, localnicii, cunoscuţi prin curajul lor, au fost sprijiniţi de grupuri de poliţişti şi de voluntari de dincoace de Nistru.
Când spui 2 martie 1992, spui Cocieri, localitatea unde, în urmă cu 20 de ani, a izbucnit războiul de la Nistru. Dar confruntările de la Dubăsari, inclusiv cele armate, au început câteva luni mai devreme, afirmă la unison oamenii din acele localităţi, foştii combatanţi, precum şi ex-ministrul de Interne şi mai apoi al Apărării Ion Costaş.
„Eram printre primii care au ieşit în apărarea poliţiştilor de la Dubăsari, baricadaţi în interiorul comisariatului. La început separatiştii ne împroşcau cu pietre. Au pornit un tractor mare, un K-700, spre noi şi era cât pe ce să calce un poliţist", povesteşte Zaharia Sclifos, participant la conflictul armat.
Pe data de 1 martie, comisarul i-a chemat pe toţi poliţiştii, i-a dezarmat, a pus armele în seifuri, i-a aliniat în faţa instituţiei şi le-a spus să aleagă dacă vor sau nu să rămână în Poliţie, îşi mai aminteşte veteranul de la Nistru. „Ruşii au ieşit din coloană şi au plecat în gloata lor, iar ai noştri au rămas în comisariat. Peste câteva ore, au tras în noi şi au ocupat clădirea, cu tot cu poliţişti. Ne-am retras la baza de canotaj de la Corjova şi, pe urmă, la Cocieri", rememorează Zaharia Sclifos.
Foto: Zaharia Sclifos, unul dintre liderii grupului Răzeşii, care acţiunea pe segmentul Cocieri-Dubăsari/ Tudor Iovu
PRIMELE ARME, STICLE CU MOTORINĂ
La distanţă de 20 de ani, eroul spune că la Dubăsari a fost fie o trădare, fie o gafă monumentală. „Au venit peste noi cu maşinile blindate şi ne-am retras spre Cocieri, da
