Aşa cum ne aşteptam, introducerea abonamentului digital pe dilemaveche.ro a stîrnit reacţii de tot felul. E firesc. Unele au fost încurajatoare: pe site şi pe Facebook, cîţiva cititori ne-au scris din prima zi că s-au şi abonat. Altele au fost de adio: cîţiva cititori ne-au scris, tot din prima zi, că vor înceta să ne citească pentru că nu-şi permit să plătească abonamentul. Ne pare rău şi sperăm să-i recuperăm cîndva. Adică să ajungă să-şi poată permite un abonament la o revistă.

Au existat însă şi comentarii sau ecouri care merită, cred, unele clarificări.

Unele au venit de la oameni din breaslă – jurnalişti ori experţi în mass-media – şi sînt spuse pe un ton peremptoriu: „n-o să iasă nimic din asta: o să vă pierdeţi cititorii“; sau: „şansele ca în România să reuşească aşa ceva sînt zero; eşecul este garantat“. Tot ce se poate. Cînd am decis introducerea abonamentului digital, am cîntărit argumentele pro şi contra şi am luat în calcul, evident, şi posibilitatea unui eşec. Depinde numai şi numai de cititorii noştri: dacă vor fi destui care să considere că merită să plătească pentru a citi, va fi bine. Dacă nu, nu. Dar afirmaţia că „în România nu va merge aşa ceva“ – destul de răspîndită, dar mai deloc argumentată – mi se pare doar o prelungire a „excepţionalismului negativ“ care se tot clamează de atîta timp, în diverse forme: am auzit şi citit de nenumărate ori că „România e altfel“, că „noi n-o să fim niciodată ca ei“ (adică „ei, occidentalii“), că „noi sîntem rămaşi în urmă“ ş.a.m.d. A devenit aproape un reflex plasarea într-o postură defensivă ori de cîte ori cineva încearcă ceva nou: „n-o să meargă, o să dea chix, în Românica e imposibil aşa ceva“. S-a spus asta, de douăzeci de ani încoace, despre aproape orice, începînd cu chestiunile majore: despre democraţie, capitalism, integrare europeană şi altele. Şi se spune încă (în chicotelile de plăcer