Dificultatile tarilor cu deficite bugetare mari au creat un mit, acela ca deficitul este o pacoste si ca de la el se trag toate relele. Ca urmare, drumul spre un viitor prosper este pavat numai cu scaderea deficitului si nu exista reusita mai mare decat un deficit zero.
Totusi, nu toate deficitele sunt paguboase pentru natiuni - noteaza un articol din Project Syndicate.
Amanetam viitorul, ca sa salvam prezentul
Sigur ca deficitele provocate de cheltuielile curente, pentru servicii sau transferuri, nu aduc ceva bun. Sunt bani aruncati pe apa Sambetei. Dar deficitele provenite din investitii structurale, care intr-o zi vor aduce beneficii la bugetul statului, sunt - sau pot fi - cat se poate de bune.
Aceasta distinctie ne invata o regula fiscala de baza: cheltuielile curente ale administratiei trebuie cel putin echilibrate cu taxe. Daca iti echilibrezi cheltuielile curente cu deficit, ti-ai taiat craca pe care stai. Dar, incercand sa echilibrezi cu actualele taxe investiile structurale, destinate viitorului, amanetezi soarta generatiilor de maine, condamnandu-le sa ramana la nesfarsit in gaura neagra, din care incercam sa iesim noi astazi.
Avem in fata doua exemple: Europa si America. Amandoua au deficite, dar le trateaza diferit. In cartea sa "The American Gridlock", economistul Wood Brock apreciaza ca, pentru a reveni la ritmurile din anii precedenti, SUA au nevoie de investitii structurale cam de 1.000 miliarde de dolari pe an, timp de zece ani. S-ar putea ca cifra sa fie exagerata, dar administratia accepta necesitatea investitiilor si le face, continuand deficitele.
Este mai usor sa amani, decat sa faci
Europa a ales calea limitarii deficitului, ceea ce nu este rau, dar bariera de 0,5% din BIP pe care si-a impus-o, in stil aritmetic, risca sa franeze serios investitiile de baza: inf
