Preţurile locuinţelor au continuat şi în 2011 să scadă, dar ajustările medii au fost de până în 6%, potrivit raportului realizat de compania de evaluare Darian.
Preţurile medii ale caselor vechi au scăzut în semestrul al doilea în 2011 cu 2,1% faţă de semestrul anterior, ajungând la 720 de euro pe metru pătrat, iar faţă de semestrul al doilea al anului 2010, scăderea a fost de 5,8%.
Legat de costurile locuinţelor noi, acestea au scăzut în semestrul al doilea cu 2%, faţă de semestrul precedent ajungând la 806 euro pe metru pătrat, iar comparativ cu semestrul al doilea al anului 2010, scăderea a fost de 4,5%.
Indicele DARIAN reprezintă media preţurilor de tranzacţionare exprimat în euro pe metru pătrat util pentru apartamentele situate în blocuri de apartamente, având ca punct de pornire tranzacţiile din baza de date proprie, care conţine 20.000 de trazacţii la nivelul întregii ţări. La calculul acestui indice s-au eliminat tranzacţiile efectuate la preţuri extreme folosind formula de calcul a abaterii medii pătratice.
Mai jos puteţi vedea evoluţia indicilor Darian pentru apartamentevechişinoi:
Indicele “Darian N” a fost realizat la nivel naţional (27 oraşe).
Indicele “Darian B” a fost calculat la nivelul Municipiului Bucureşti.
Indice “Darian P” a fost realizat la nivelul celor mai importanţi 15 poli de dezvoltare aleşi în funcţie de numărul de locuitori (peste 150.000) şi de nivelul dezvoltare ale pieţei imobiliare (Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa, Iaşi, Braşov, Galaţi, Ploieşti, Piteşti Bacău, Arad, Oradea, Sibiu, Craiova şi Târgu-Mureş).
Indice “Darian m” a fost calculat la nivelul oraşelor mai mici, cu mai puţin de 150.000 de locuitori şi cu nivel de dezvoltare mai redus decât ale oraşelor considerate pricipalii poli de dezvoltare (Alba Iulia, Deva, Satu Mare, Baia Mare,