Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clanul PSD-istului Mocanu din Buzău face afaceri penale cu zăpadă

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 23 februarie 2012 ·

Preşedintele CJ Buzău, Victor Mocanu, este cercetat de DNA pentru deszăpezirea din 2009.

Victor Mocanu, preşedintele Consiliului Judeţean Buzău este cercetat penal pentru atribuirea şi derularea nelegală a contractelor de deszăpezire a drumurilor judeţene pentru iarna 2009 şi 2010. Poliţiştii au descoperit că firma care a semnat contractele de deszăpezire, Conferic SRL a funcţionat mai mult ca paravan pentru SRL-ul controlat chiar de ginerele Consiliului Judeţean. Alături de Mocanu sunt cercetaţi toţi subalternii care au închis ochii la afacerile dubioase ale familiei preşedintelui, poreclită în presa locală "famiglia Cash". Dosarul e instrumentat de procurorii DNA Ploieşti.

Contracte semnate ilegal

Pe 15 decembrie 2009, urmare a anulării licitaţiei pentru întreţinerea drumurilor buzoiene pe timp de iarnă, Consiliul Judeţean a încheiat contractele de deszăpezire prin negociere directă. Din cele 5 zone în care a fost împărţit judeţul, partea leului (patru zone din cele cinci) şi-a tras-o SC Conferic SRL, una dintre firmele despre care presa locală a dezvăluit, în repetate rânduri, că ar fi abonată la lucrările plătite de Consiliul Judeţean.

Prietenia era, se pare, atât de strânsă, încât angajaţii Consiliului, membri în comisia de negociere, nu au mai catadicsit să respecte procedurile legale. Deşi era vorba de lucrări de întreţinere a drumurilor pe timp de iarnă, pe mai mult de 80% din suprafaţa judeţului, subordonaţii lui Mocanu nu au vrut sau nu au fost lăsaţi să verifice dacă Conferic SRL avea şi utilajele necesare pentru a efectua operaţiuni de deszăpezire.

Câine surd, la vânătoare

Dacă ar fi făcut această verificare, spun organele de anchetă, ar fi descoperit că SC Conferic SRL nu deţinea decât 9 (nouă) utilaje, dintre care şapte în proprietate şi două în leasing, cu totul insuficiente pentru a acoperi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 52 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Clasamentul WTA: Irina Begu revine în Top 100, Jaqueline Cristian rămâne cea mai bine clasată româncă

Mediafax acum o ora
Jaqueline Cristian ocupă cel mai bun loc dintre jucătoarele din România în noul clasament WTA. Sportiva se află pe poziția 49, cu un total de 1116 puncte. A urcat două locuri față de săptămâna trecută. Irina Begu a reușit, de asemenea, o creștere re

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 2 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum o ora
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 10 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 13 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

25°
lun.

19°/40°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°