Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bolnavii din nou la “mâna” farmaciilor

Publicat in Zi de zi - Mures, joi 23 februarie 2012 ·

Pacienţii cu diabet sau care urmează un tratament posttransplant din judeţul Mureş sunt puşi din nou în situaţia de a nu găsi o farmacie care să le elibereze reţetele. “Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CAS)Mureş vă aduce la cunoştinţă epuizarea creditelor de angajament destinate eliberării medicamentelor şi materialelor sanitare pentru PNS 5 Programul naţional de diabet. În acest sens, vă informăm că CAS Mureş face toate demersurile necesare pentru suplimentarea fondurilor alocate cu această destinaţie pentru anul 2012”, se arată într-un anunţ pe site-ul instituţiei.

În data de 9 februarie era postat un anunţ similar prin care se anunţa epuizarea fondurilor pentru programul post-transplant. “Este opţional pentru farmacii să elibereze în perioada asta în care Casa a anunţat că nu mai are bani pe acest segment. Bineînţeles, pacientul trebuie să caute acele farmacii care sunt dispuse să rişte să dea asemenea medicamente”, a declarat Iustina Vas, preşedintele Colegiului Farmaciştilor Mureş.

În judeţul Mureş sunt circa 20 de farmacii care eliberează medicamente pentru posttransplant, cele mai multe fiind în Târgu-Mureş, având în vedere că medicii specialişti sunt concentraţi în această zonă. “De la data când atenţionează Casa şi noi vizualizăm programul Smart Pharm de transmitere a consumului, vedem că există farmacii care eliberează. Dacă nu ar elibera în ziua respectivă nu s-ar vedea consum, pentru că noi suntem obligaţi în fiecare seară să trimitem consumul, ca valoare, pentru unice, programe naţionale, etc. Din datele pe care le am, cam zece farmacii mai eliberează din data de 9 februarie pentru posttransplant. Pentru diabet eliberează destul de multe”, a precizat Vas.

Farmaciştii mureşeni sunt puşi din nou în situaţia de a risca să nu le mai fie achitate cheltuielile, la fel ca în 2010, când nu au fost preluate reţetele pentru oncologie

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, așteptată să își depună candidatura la BEC

HotNews acum 33 minute
Președinta POT, Anamaria Gavrilă, urmează să-și depună, sâmbătă, dosarul de candidatură și lista de semnături la sediul Biroului Electoral Central (BEC) pentru a candida la alegerile prezidențiale de pe 4 mai. 18:15 Anamaria Gavrilă a ajuns la sediu

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 2 ore
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

CCR îi permite lui Victor Ponta să candideze la alegerile prezidențiale 2025

Libertatea acum 50 minute
Curtea Constituțională a transmis sâmbătă, 15 martie, că a respins două contestații împotriva candidaturii lui Victor Ponta, după ce acesta și-a depus candidatura la BEC.

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 26 minute
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum o ora
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 55 minute
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Anton Pisaroglu: Da, am reuşit să strâng puţin peste 210.000 de semnături. Totuşi, am decis că e mai bine pentru mişcarea noastră să nu merg mai departe/ Continuăm lupta, dar nu la prezidenţiale. Acolo va fi un simulacru – o mare eroare

News.ro acum 2 ore
Consultantul lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu, care urma să îşi depună candidatura la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central sâmbătă seară, a anunţat că a decis să nu ”meargă mai departe”, deşi a adunat peste 210.000 de semnături. ”

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 5 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 3 ore
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°