Mesajul a fost trimis. Multumesc!

N'Doye s-a întors la echipa lui Porumboiu: "Iau măcar un trofeu cu Vasluiul!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 23 februarie 2012 ·

Mijlocaşul Ousmane N'Doye explică de ce s-a întors în Moldova şi susţine că moldovenii păstrează şanse chiar şi la titlu, deşi sînt la 10 puncte de lider

- Ousmane, cum ai regăsit Vasluiul după trei ani de peregrinări la Dinamo şi la Astra?

- Bine, mult mai bine decît am lăsat-o. Am revenit pentru că vreau să fac performanţă. Mă înţeleg foarte bine cu toţi băieţii şi cred că putem face o figură frumoasă în cea de a doua parte a campionatului. Mai ales după cantonamentele din această iarnă în care ne-am pregătit intens pentru a ne pune la punct fizic şi tactic.

- Cum este noul antrenor Augusto Inacio?

- E un tehnician bun, sever, dar e normal să fie aşa. Au fost antrenamente grele, însă am mers acolo pentru a ne pregăti cît mai bine, nu pentru distracţie. În cazul în care vrei rezultate trebuie să munceşti, să depui efort, altfel nu se poate! Dacă voiam să ne fie mai uşor rămîneam în ţară şi ne pregăteam în sală.

- Tot spui că vrei să faci performanţă, visezi la un trofeu din primul an?

- Normal! Vreau neapărat un titlu, eu consider că mai avem şanse şi la campionat!

- Dar ştii că sînteţi la 10 puncte de Dinamo?

- Aşa, şi?! O să luptăm pentru a recupera punctele pierdute, iar la final tragem linie şi vedem unde sîntem. Şi în Cupă putem merge mai departe de "sferturi", însă acolo pericolul mare e că poţi pierde totul în numai 90 de minute. În Liga 1, bătălia e încă lungă. Dinamoviştii rămîn prietenii mei, dar nu-i exclus să nu poată ţine ritmul în retur şi să fim noi cei care vom profita.

15 goluri în 106 meciuri are N'Doye în prima divizie din România

Mijlocaşul Ousmane N'Doye explică de ce s-a întors în Moldova şi susţine că moldovenii păstrează şanse chiar şi la titlu, deşi sînt la 10 puncte de lider

- Ousmane, cum ai regăsit Vasluiul după trei ani de peregrinări la D

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Jean-Marie Le Pen, liderul istoric al extremei drepte din Franța, a murit

Wall-Street.ro acum o ora
Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi 7 ianuarie, la vârsta de 96 de ani, potrivit AFP, preluat de Agerpres. Le Pen s-a stins într-un centr

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 4 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Un tânăr din Botoşani, fără permis, a condus băut o maşină furată şi a lovit 9 autoturisme

Mediafax acum 4 ore
Nouă maşini au fost avariate de un tânăr de 22 de ani care a condus băut şi fără permis o maşină furată, prin Botoşani. Bărbatul a fost reţinut.

Reacția lui Codin Maticiuc, după ce David Popovici a fost criticat că și-a luat mașină scumpă: „Ce mai urmează, Doamne, ce?! Să-și ia una și Sebastian Stan”

Libertatea acum 2 ore
Codin Maticiuc îi ia apărarea lui David Popovici, după criticile lui Cristian Tudor Popescu. Sportivul și-a îndeplinit visul și și-a cumpărat un Porsche Spyder în valoare de 120.000 de euro.

Pediatrii din Iași cer autorităţilor interzicerea comercializării petardelor, după ce 30 de copii au ajuns la spital

G4Media acum 3 ore
Medicii de la Spitalul pentru copii „Sfânta Maria” din Iaşi sunt îngrijoraţi de numărul foarte mare de copii ajunşi la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cauza rănilor provocate de petarde, cel mai mic având 7 ani, şi au lansat un apel public aut

Hotărâre CEDO: Statul român trebuie să restituie în natură 17.000 de hectare Composesoratului Borșa sau să plătească despăgubiri de peste 61 de milioane de euro

G4Media acum 3 ore
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dispus marți că statul român trebuie să restituie în natură 17.000 de hectare de teren Asociației Composesorale Borșa, în termen de 12 luni de când hotărârea CEDO este definitivă. În cazul în care nu va restit

Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, închis din cauza vântului puternic

News.ro acum o ora
Administraţia domeniului schiabil al staţiunii Sinaia a anunţat, marţi după-amiază, sistarea vânzării cartelelor pentru mijloacele de transport pe cablu care duc către pârtiile situate la 2.000 de metri în munţii Bucegi. Măsura a fost luată întrucât

Vâlcea: Tânăr de 23 de ani, dat dispărut luni, găsit mort în albia unui râu

News.ro acum 3 ore
Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din judeţul Vâlcea, al cărui tată i-a anunţat dispariţia, la Poliţie, luni, a fost găsit mort, în albia unui râu. Primele verificări arată că pe corpul bărbatului nu există urme de violenţă. Poliţia a deschis dosar ş

Ben Affleck şi Jennifer Lopez au divorțat oficial

HotNews acum 2 ore
Ben Affleck şi Jennifer Lopez sunt oficial divorţaţi, potrivit documentelor judiciare obţinute de People. Hotărârea vine la aproape 20 de săptămâni după ce actriţa din „Unstoppable” a depus o cerere de desfacere a căsătoriei în 20 august anul trecut

Cutremur devastator în Tibet: Cel puţin 95 de morţi şi pagube însemnate în regiunea Everest

Mediafax acum 4 ore
Un puternic cutremur cu magnitudinea 6,8 a lovit marţi dimineaţa regiunea Tibet, în zona de nord a munţilor Himalaya. Seismul a provocat moartea a cel puţin 95 de persoane şi s-a resimţit în mai multe ţări vecine.

Vremea

București
acum

13°
mar.

4°/13°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/9°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

15°
mar.

6°/15°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/9°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

14°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°