Numărul falimentelor a explodat în ultimii ani, mai ales de când criza a ajuns şi în România.
Numărul companiilor care au fost închise a crescut exponenţial în ultimii cincisprezece ani, arată o analiză a Econtext.
Datele provin de la Ministerul Finanţelor şi arată câte firme au intrat în faliment începand din 1995 şi până în 2010.
Când o companie are probleme şi nu-şi mai poate achita la timp datoriile, ea sau creditorii pot să-i ceară insolvenţa. Din insolvenţă sunt două ieşiri: fie prin faliment, fie prin reorganizarea judiciară a companiei.
Evoluţia falimentelor în România a avut o traiectorie sinuoasă. În anii postdecembrişti, numărul acestora a fost destul de scăzut, dat fiind faptul că şi numarul companiilor era destul de redus.
Totuşi, falimentele şi numărul companiilor nu au evoluat simetric. Numărul falimentelor a urcat gradual, până în anii 2001 - 2002, după care a intrat pe o pantă descendentă. Până în anul 2007. În schimb, numărul companiilor a urcat gradual.
În anul 1995 au intrat în faliment doar 448 de companii. În 2010, numărul firmelor care au intrat în faliment s-a ridicat la 38.175! De 85 de ori mai mult decât în 1995!
Practic, din 1995 şi până în 2010, numărul companiilor care au intrat în faliment a crescut de 85 de ori.
În total, peste 200.000 de companii au intrat în faliment în cei 15 ani.