„Aici s-au aşezat iarnă cruntă“, scrie la 1740 Kelemen Mikes, „prizonier“ într-un Bucureşti cuprins de furtunile iernii. Şi povestea continuă: „În luna lui brumărel (februarie), zile 18, au fost prins a ninge, sporind de atunci nămeţii în fieştecare zi, o dată cu gerul. Ai zice că ne-au strămutat vericine, cu tîrg cu tot, în ţara Laponiei de lîngă marea de gheaţă, căci nimeni nu ţine minte să mai hi apucat asemenea iarnă grea“. La 1740 iarna este grea în toată Europa, iar drumurile pline de nămeţi şi troiene şi gerul au împiedicat circulaţia oamenilor şi mai ales a produselor de schimb. „Iaste mare scumpete şi lipsă aici“, scrie acelaşi Mikes, „pe uliţi oamenii să jăcuiesc unii pre alţii, cu silnicie luînd pita din mîna altuia. Adesea mi s-a întîmplat să voiesc a prînzi şi nu aveam pită. Dară nu iaste mirare, căci den altă parte nemică nu se poate aduce; şi aice au îngheţat şi apele şi morile şi morarii“. Despre aceeaşi iarnă grea cu „zăpezi pînă la brîu“ şi lungă din „vinerea mare pînă la sfîntul Gheorghe“ mărturiseşte şi Ion Neculce. Zăpezile mari n-au adus belşugul toamnei, întrucît oamenii au ieşit tîrziu la arat, apoi bruma din august a „stricat pîinile, mălaiele, păpuşoi“, a distrus viile, iar „scumpetea“ şi foametea au pus multe suflete la încercare.

DE ACELASI AUTOR Cui i-e frică de prostime? Ghearele lungi ale dregătoriilor Despre vrăjitori şi vrăjitoare „Sminteala limbii“: despre sudălmi şi ocăriFiecare iarnă grea pare să ia pe nepregătite pe oricine, oamenii se vaită, ca şi astăzi, că aşa zăpezi n-au mai văzut niciodată, că Dumnezeu s-a mîniat şi le-a trimis o „iarnă cumplită“. Pe margini de condici şi manuscrise, se regăsesc frecvent astfel de însemnări, culese de Ilie Corfus, ale unor evenimente considerate ca excepţionale pentru o liniaritate previzibilă. De pildă, la 12 februarie 1787, consulul austriac la Bucureşti nota: „În Ţara Româneasc