Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Să cunoaştem şi să recunoaştem valorile Alexandra Monica Popa scrie de un an la revista şcolii

Publicat in Ziua Constanta, joi 23 februarie 2012 ·

Scrie la revista şcolii de un an şi se declară îndrăgostită de tot ce înseamnă arta scrisului.

Alexandra Monica Popa învaţă în clasa a VII-a la Şcoala „Constantin Angelescu" din municipiul Constanţa. Din clasa a VI-a scrie la revista „Vocea şcolii", care apare de două ori pe an. În afară de pasiunea pentru peniţă, Alexandra Monica Popa participă chiar din clasa I la toate concursurile şcolare, adunând un portofoliu bogat de premii şi menţiuni. Alexandra şi-a adjudecat premiul I la Concursul Naţional Media Kinder, concurs care de altfel stimulează interesul copiilor pentru cunoaşterea valorilor tradiţionale şi universale, apoi a obţinut menţiune la Concursul Şcolar Naţional Smart, secţiunile de matematică şi limba română, premiul III la Concursul Şcolar Naţional Smart, secţiunea de limba engleză. În anul şcolar 2010 - 2011, Alexandra s-a clasat pe locul III la faza judeţeană a Olimpiadei de Limba română. Eleva se mai mândreşte cu premiul I obţinut la Concursul Naţional „Statul românesc, vatră de istorie şi tradiţii", organizat la Buzău. Elena a cucerit juriul cu lucrarea „Pentru toţi Crăciunul este acelaşi". Eleva de la Şcoala „Constantin Angelescu" mai deţine în portofoliu şi o menţiune câştigată la concursul judeţean „Mărţişorul ecologic". O altă pasiunea de-a Alexandrei este munca de voluntariat în cadrul Asociaţiei Grupurilor Locale de Tineret (AGLT). Activitatea în cadrul AGLT constă în organizarea de zile de joacă pentru copiii din comunitate. Scrie la revista şcolii de un an şi se declară îndrăgostită de tot ce înseamnă arta scrisului.

Alexandra Monica Popa învaţă în clasa a VII-a la Şcoala „Constantin Angelescu" din municipiul Constanţa. Din clasa a VI-a scrie la revista „Vocea şcolii", care apare de două ori pe an. În afară de pasiunea pentru peniţă, Alexandra Monica Popa participă chiar din clasa I la toate concursurile şcolare, adunând un portofol

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a contestat măsura controlului judiciar. Judecătoria Sectorului 1 a stabilit termen în 5 martie

News.ro acum 46 minute
Călin Georgescu a contestat în instanţă măsura controlului judiciar pe care au luat-o faţă de el procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Iniţial Judecătoria Sectorului 1, pe rolul căreia a fost înregistrat procesul, a

Superliga: Poli Iaşi – Petrolul 1-0

News.ro acum 37 minute
Echipa Poli Iaşi a învins duminică, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea Petrolul Ploieşti, în etapa a 29-a din Superligă. Ieşenii au marcat în minutul 3, prin Samayoa, dar după consultarea VAR golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. În al p

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 4 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

A început summit-ul de la Londra privind Ucraina. ”Un moment unic pentru securitatea Europei

Ziare.com acum 20 minute
Un summit reunind aproximativ 15 lideri ai ţărilor aliate Kievului s-a deschis duminică după-amiază la Londra, în prezenţa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, la două zile după confruntarea sa aprinsă cu preşedintele american Donald Trump. L

Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pentru apărare. Ursula Von der Leyen: Slăbiciunea generează mai mult război

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va participa la un summit la Londra organizat de Regatul Unit pentru a aborda securitatea europeană şi sprijinul pentru Ucraina, a declarat că Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pent

„Viitorul Europei se decide acum”. Vicepreședintele Parlamentului European avertizează că „România trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu”

HotNews acum 25 minute
Eurodeputatul PSD Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European și al social-democraților europeni, a descris reuniunile din această perioadă ca fiind „esențiale pentru stabilitatea continentului”. Într-o postare pe Facebook, duminică, N

Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Mediafax acum 2 ore
„Suntem cu toţii foarte dedicaţi unui obiectiv pe care dorim cu toţii să îl atingem, şi anume o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a spus Meloni, la Londra. Ea este de părere că „este foarte, foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se di

Un copil de 5 ani a murit din cauza meningitei. Unde a avut loc tragedia

Ziare.com acum 3 ore
Un copil în vârstă de 5 ani, din localitatea Uricani, judeţul Hunedoara, a murit săptămâna aceasta din cauza meningitei meningococice. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara a informat medicii de familie, iar contacţii copilului au primit trat

Închiderea totală a Podului Dunărea dintre Ruse şi Giurgiu, amânată. Când va fi oprită circulația

HotNews acum 3 ore
Autorităţile bulgare au anunțat că închiderea totală a podului Giurgiu – Ruse, care era programată pentru 6 martie și 7 martie, 27 și 28 martie, a fost anulată, conform unui anunţ al Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, citat d

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa lucrează la un plan de încetare a focului în Ucraina / Liderii europeni au sosit la Lancaster House

Mediafax acum o ora
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/5°
lun.

0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/11°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°