Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inter trebuie să schimbe. Nu neapărat antrenorul

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 23 februarie 2012 ·

Am văzut ultimele meciuri ale lui Inter în Serie A, dar şi partida din Champions League pierdută contra lui Olympique Marseille. În afara faptului că vorbim de o echipă căzută psihic, cred că se impun anumite schimbări urgente pentru redresarea corabiei nerrazurro.

Şi nu sunt de acord cu schimbarea lui Ranieri. Într-adevăr, oamenii trimişi în teren sunt responsabilitatea lui. Tot în acest sezon, dar puţin mai devreme, el găsise o formulă care s-aducă şapte victorii la rând. Acum interiştii sunt la vale, dar cred că problemele sunt în rândul jucătorilor, mulţi dintre ei ajunşi la capătul puterilor ori la capătul carierei.

Nu înţeleg avalanşa cu care unii oameni cer prelungirea contractului lui Chivu. E român, dar asta nu înseamnă că trebuie să fii orb şi să nu observi că fundaşul nostru nu mai poate. Nu la nivelul la care e Inter. Nici măcar acum când pierde. În centru nu poate fi niciodată peste Lucio şi Samuel, iar pentru un fundaş lateral este mult prea lent. Pentru că vorbim de un fotbal adevărat. Bine, dacă s-ar întoarce în Liga I, ar fi cel mai bun fundaş din ţară. La fel dacă ar merge prin Emirate, ori prin China.

Dar fotbalul cerne, iar fotbalul mare e necruţător. Chivu ar trebui să înţeleagă asta şi, mai important, la fel şi Interul. Acelaşi lucru e valabil şi pentru Stankovici. Doamne, ce fotbalist! Dar a venit momentul în care nu mai poţi. Nici să legi două pase, nici să recuperezi cum o făceai pe vremuri. Şi Cristi, şi Dejan trebuie să înţeleagă că lumina nu mai bate aşa cum bătea înainte pe scena lor.

Apoi, nu înţeleg ce se întâmplă cu Sneijder. A fost un om extrem de important în era lui Mourinho, ca mulţi alţii. Dar dacă nu pleci, atunci trebuie să joci în continuare nu să joci din amintiri. E drept că nici nu prea are cu cine. La Inter găsim acum o linie de atac plină de vârfuri ieşite din formă: Forlan, Pazzini, Zarate su

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 41 minute
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 4 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 2 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

Ministrul Sănătății: Primele măsuri de reformă în sistemul sanitar intră în vigoare de la 1 august, după o serie de consultări

Mediafax acum 16 minute
„La 1 august o parte dintre măsuri vor intra în vigoare și sigur până la finalul anului celelalte. Vorbim aici despre o primă ordonanță care modifică Legea 95, pe care ne propunem să o avem disponibilă până la finalul lunii august și apoi actele nor

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 4 ore
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Nicuşor Dan: NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare şi dezinformare, inclusiv în campaniile electorale / Statul român trebuie să vină cu noi probe

News.ro acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, luni, că NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare şi dezinformare, inclusiv în campaniile electorale. Dan consi

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

Vremea

București
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°