Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul rezolvă pe moment problema lipsei de morfină. 10.000 de bolnavi de cancer aşteaptă în continuare medicamentele necesare supravieţuirii

Publicat in Jurnalul, joi 23 februarie 2012 ·

patient / Foto: Thinkstock Pentru a ieşi din "situaţia de avarie" creată de lipsa morfinelor prescrise bolnavilor de cancer, Guvernul a alocat ieri, din fondul de rezervă, 750.000 de lei. Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr Vasile Cepoi, a anunţat că "această sumă re­pre­zintă consumul mediu lunar" şi că, probabil, "în două-trei zile vom avea medicamentele în ţară", importate dintr-o ţară vecină României, respectiv Ungaria sau Bulgaria. Banii alocaţi pentru achiziţionarea morfinei vor fi recuperaţi din bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate la prima rectificare bugetară.

S-ar putea crede că, graţie intervenţiei prompte a Guvernului, bolnavii de cancer din ţara noastră nu vor sfârşi în chinuri groaznice. Doar că problema este rezolvată parţial. Deoarece buba, care se amplifică de mulţi ani, respectiv termenele exage­rate de chiar 340- 360 de zile de decontare a facturilor la medicamente, persistă. Astfel, principala firmă, care asigura 60% din cererea de analgezice injectabile, a decis să se retragă de pe piaţa din ţara noastră tocmai din cauza întârzierilor la plata facturilor şi a taxei claw-back. "Din păcate, orice companie, pe plan internaţional, are limite de credit care nu pot fi depăşite, deci nu poate livra la nesfârşit dacă nu se achită facturile. Fracturile de aprovizionare depind deci de aceste depăşiri ale termenelor de plată peste limitele de credit acceptate de regulamentele corporaţiei", atrăgea atenţia Mihai Bundoi, reprezentatul firmei producătoare de opioide.

Se mai face o analiză

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunţat că premierul a dat termen de o săptămână pentru a i se prezenta o analiză privitoare la cadrul legal aferent constituirii unei rezerve naţionale a medicamentelor necesare pentru situaţii de urgenţă. Dar nu rezerva de urgenţă rezolvă problema. Atât timp cât nu se va reglementa modul

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 7 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 8 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 9 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum o ora
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 13 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°