Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sectorul bancar din Spania ar putea ajunge la 10 bănci, faţă de 40 înainte de criză

Publicat in Adevarul, joi 23 februarie 2012 ·

Sectorul bancar din Spania s-ar putea reduce în acest an la circa 10 bănci, de la peste 40 existente înainte de criza economică, în condiţiile în care guvernul obligă instituţiile de credit să recunoască pierderile generate de prăbuşirea pieţei imobiliare, transmite Reuters.

Băncile mici şi mijlocii se vor lupta să îşi unească forţele pentru a putea respecta cerinţele privind nivelul capitalului prevăzute într-o nouă lege, care cere instituţiilor de credit să reevalueze în scădere cu până la 80% activele imobiliare din balanţele contabile.

O atenţie specială va fi dată Bankia, a patra mare bancă din Spania în funcţie de capitalizarea de piaţă, existând temeri legate de capacitatea acesteia de a suporta pierderile legate de expunerea la sectorul imobiliar.

Numai un număr mic de bănci, Santander şi BBVA, CaixaBank şi banca de economii Kutxa din Ţara Bascilor, sunt considerate suficient de puternice pentru a-şi păstra independenţa şi a acoperi deficitele de capital din profituri.

Bankia a negat că ar intenţiona să fuzioneze cu CaixaBank, dar surse din piaţă au afirmat că ar fi dificil pentru bancă să rămână pe cont propriu.

Băncile spaniole, inclusiv instituţiile de credit regionale (caja), nelistate la bursă, care se concentrează în mod tradiţional pe atragerea de depozite şi acordarea de împrumuturi mici, au dat finanţări substanţiale constructorilor, în timpul unui deceniu de boom imobiliar, iar acum au rămas cu terenuri nedezvoltate, blocuri de apartamente nefinalizate şi credite neperformante de ordinul miliardelor de euro.

Potrivit Băncii Spaniei, companiile de construcţii datorează băncilor circa 300 de miliarde de euro, care au o expunere la credite neperformante de aproximativ 176 miliarde de euro.

Santander şi BBVA, CaixaBank şi banca de economii Kutxa sunt considerate suficient de puternice pentru a-şi păstra independe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Este oficial: Românii vor putea călători în SUA fără viză. Când se va întâmpla

Wall-Street.ro acum 56 minute
Românii care vor să călătorească în SUA o pot face, începând cu 2025, fără viză, întrucât țara noastră a îndeplinit criteriul pentru calificarea în Programul Visa Waiver. Anunțul vine de la ambasadorul României în Statele Unite ale Americii. „Proces

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum o ora
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 21 minute
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

UPDATE - SUA anunţă oficial că România se califică pentru programul Visa Waiver. Rata de refuz a vizelor a fost de 2,61 la sută

News.ro acum 46 minute
România se califică pentru programul Visa Waiver, prin care se ridică obligativitatea obţinerii unei vize pentru călătoriile cetăţenilor în Statele Unite, după ce rata de refuz al vizelor a scăzut sub pragul de 3% impus de legislaţia americană, înde

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 2 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Explozie violentă într-un bloc din județul Brașov. Un bărbat a ajuns în stare gravă la spital. 20 de oameni s-au autoevacuat

Ziare.com acum 54 minute
Bărbat în stare gravă în judeţul Braşov, după ce o explozie s-a produs, miercuri, 27 noiembrie, într-un bloc din Codlea. Victima a suferit arsuri fiind intubat şi preluat de un echipaj SMURD pentru a fi transportat la spital. Aproximativ 20 de perso

Firea: Am votat alături de colegii mei din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua Comisie Europeană.

News.ro acum 42 minute
Europarlamentarul Gabriela Firea afirmă, după ce noua Comisie Europeană a primit aprobarea Parlamentului European, că a votat alături de colegii săi din Parlamentul European ca România să rămână la masa negocierilor, cu o poziţie strategică în noua

CNAIR: Au fost deschise încă două spaţii de servicii pe A1, la Miercurea Sibiului

News.ro acum o ora
Alte două spaţii de servicii - cu locuri de parcare, staţii de încărcare pentru autovehicule electrice, staţii de carburanţi, magazine şi toalete - au fost deschise pe autostrada A1, tronsonul Orăştie-Sibiu, în zona localităţii Miercurea Sibiului, a

Președintele Ungariei vine la Timișoara la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989

Adevarul acum o ora
Tamás Sulyok, președintele Ungariei, va veni, în decembrie, în România cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la Revoluția din Timișoara. Acesta va lua parte, între 13-15 decembrie, la evenimentele de celebrare a Revoluției din decembrie 1989.

Recomandările Bisericii Ortodoxe Române privind alegerile parlamentare şi prezidenţiale

Mediafax acum 3 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) are un set de reguli pentru preoţi şi personalul monahal în perspectiva alegerilor din 2024. Sfântul Sinod interzice categoric clerului să se implice în politică şi ameninţă cu sancţiuni pe cei care nu respectă aceste

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

6°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

11°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

3°/7°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

1°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/8°