"Secretul dainuirii noastre e ca acest pamant romanesc isi are pentru noi ultima temelie in cer, ca el e strabatut de bogatia negraita a cerului, ca nicaieri nu putem avea plinatatea spirituala ca aici."

Preot Prof. Dumitru Staniloae

Trebuie sa te apropii de ele intr-un fel anume - duios si cu rabdare. Altcumva, se poate intampla sa treci fara sa le observi. Timide, mici si firave, bisericutele istorice ale Bucurestiului se ascund. Stau ca parintii pustiei in crapaturi si scorburi, in intersectii si strazi demult desfiintate. Stau acoperite de umbra grea si urata a Casei Poporului, asteptand resemnate vremuri poate mai bune, mai drepte, mai luminoase.

Asezate strategic in apropierea unor case salvate miraculos de la demolare, vechile bisericute din Uranus sau Izvor nu cer si nu se plang de nimic. Isi vad doar de pravila zilnica si de rostul pentru care au fost ridicate. Isi vad de Liturghie si rugaciune, de sarbatori si Sfinte Masluri, tresarind usor doar atunci cand clopotul din turla cinsteste prelung hramul si numele bisericii. Nume frumoase si usor colbuite. Nume vechi, cu sonoritati vetuste si vag cosmopolite, desprinse parca din batrane cronici muntenesti: Schitul Maicilor, Darvari, Antim, Stavropoleos, Sapientei, Bucur Ciobanu, Curtea Veche sau Fundenii Doamnei.

Cand Sfintii lasa vopseaua pe ziduri si coboara printre oameni

Ridicat direct in mijlocul campiei romane si expus din toate partile oricarui atac, Bucurestiul trebuia sa se apere singur, inconjurat inca din vechimea anului 1700 cu trei randuri de zidiri, trei cercuri concentrice de lavre monahale si lacasuri de cult. La intrare, in marginea mai intarita si mai pietroasa a Dambovitei, vegheau portile inalte si greu de trecut ale manastirilor intarite cu piatra si creneluri: Cernica, Plataresti, Pasarea, Plumbuita, Caldarusani, Sitaru, Vacaresti. Ur