Consilierii PSD şi PDL au încercat să tragă fiecare „spuza“ gratuităţii transportului pentru pensionari pe „turta“ lui
Legislativul craiovean a decis ieri în unanimitate: de la 1 martie, toţi pensionarii cu pensii nete sub 1.000 de lei vor putea circula gratis, pe orice linie, cu mijloacele de transport în comun ale RAT Craiova, fără să aibă nevoie de bilet sau de abonament, ci doar prezentând actul de identitate şi ultimul cupon de pensie. Cei ale căror pensii depăşesc 1.000 de lei vor beneficia de o subvenţionare de 50% din preţul abonamentelor RAT pe oricâte linii doresc. În plus, elevii şi studenţii vor primi şi ei o reducere de 50% din preţul abonamentelor, dar numai pe o linie.
Dispută în faţa camerelor
Prezenţa camerelor de luat vederi şi chiar transmiterea în direct a şedinţei consiliului local au oferit partidelor politice prilejul să încerce fiecare să-i convingă pe telespectatori că, de fapt, a lor a fost ideea gratuităţii la transportul în comun pentru această mare masă de votanţi a pensionarilor. Pedeliştii au spus că, de fapt, ei ceruseră șase milioane de lei în plus pentru bugetul RAT, în şedinţa trecută, tocmai pentru acordarea unor asemenea gratuităţi la pensionari, dar PSD n-a susţinut acest proiect. La rândul lor, pesediştii au spus că ideea le aparţine şi chiar au condiţionat susţinerea bugetului propus de Solomon de punerea ei în practică.
„Trebuie să le spunem craiovenilor realitatea: banii pe care îi avem acum ajung pentru aceste subvenţii pentru pensionari doar până în luna iunie, adică până trece campania electorală. Executivul susţine că, în măsura în care nu vor ajunge banii, o să mai aloce, dar nu spune şi de unde îi ia. Noi am propus chiar şi sursa - de la mese şi bairamuri - dar ideea noastră n-a fost susţinută“, a declarat viceprimarul PDL Mărinică Dincă.
Chemat să dea explicaţii, directorul Dir