Proprietatea privata este garantata prin lege.
Asta spune clar si raspicat chiar Constitutia Romaniei. A fost pana la urma unul dintre scopurile Revolutiei din '89. Romanii au murit pentru asta. Fara aceasta lege, care garanteaza ca ceea ce este al meu este cu adevarat numai al meu, nu am avea democratie. Ei bine, avem democratie si avem proprietate privata! Ca un copil bucuros de o jucarie noua, am devenit fericiti cu acest nou drept in brate, pe care nu ni-l poate lua nimeni. Dar in Romania, ca pretutindeni, mai exista o proprietate la fel de importanta ca cea privata: proprietatea statului. De ea cine se ingrijeste? Politicienii. Proprietatea statului a ramas in grija lor. Dar oare ce fac cu ea? Stiti macar o singura lege care protejeaza proprietatea statului? Scrie undeva, in Constitutie, ceva despre ea? Ati auzit ca cineva sa o apere? Nu. Si cu toate acestea, proprietatea statului este de fapt tot proprietatea noastra, a cetatenilor. Cea mai mare comoara a Romaniei! Toti romanii au muncit de generatii si, punand banii impreuna, au reusit sa faca lucruri pentru aceasta natiune. Din banii bunicilor nostri, ai parintilor si din cei opriti astazi, sub forma de impozite, s-au facut lucruri in folosul intregului popor. Scoli, spitale, sosele, fabrici si cate altele. Romanii au construit toate acestea din banii lor, dati unui administrator: statul. Din aceasta cauza, expresia "proprietatea statului" nu este exacta si induce o oarecare confuzie. Cand spui ca ceva este al statului, senzatia initiala este ca...nu iti apartine. Cumva cetateanul este exclus din ecuatie si pare ca vorbim despre proprietatea celor ce sunt pusi sa administreze. Mai exact, am putea sa ii spunem proprietatea poporului, dar suna prea socialist, sau proprietatea oamenilor, dar nu suna destul de oficial. Sa zicem ca proprietatea publica e un compromis acceptabil. Problema este ca sintag
