Camerunezii au pus la punct un sistem prin care jucătorii nu-i mai pot păcăli pe oficialii echipelor sau ai federaţiei în ceea ce priveşte vârstele lor. Oasele şi amprentele vor fi cele care-i vor da de gol pe mincinoşi.
În Camerun este deja o regulă nescrisă ca jucătorii să nu-şi declare adevărata vârstă, ci să se dea cu câţiva ani mai tineri, pentru a prinde contracte avantajoase. De acum, însă, va fi foarte greu să mai facă acest lucru. Federaţia a intrat în posesia unui dispozitiv cu raze X, care detectează vârsta exactă a oamenilor, după o simplă scanare. Şi pentru ca totul să fie foarte sigur, de acum încolo tinerilor jucători li se vor lua şi amprentele, acestea vor fi asociate cu vârsta oaselor şi introduse în dosar. "Vârsta oaselor va fi comparată cu cea din buletin. Şi dacă îşi vor schimba numele, amprentele nu au cum să şi le schimbe. Va fi imposibil să ne mai lăsăm păcăliţi", a spus Tombi Roko Sidiki, secretarul general al federaţiei cameruneze. Sistemul va debuta în noul sezon al ligii de tineret, iar costurile estimate se ridică la suma de 90.000 de euro.
Apoula Bete, acuzat că şi-a schimbat vârsta
Cel mai cunoscut caz pentru români în care un jucător camerunez a fost acuzat că şi-a schimbat numele şi vârsta este cel al lui Apoula Bete (foto), fostul portar al Rapidului. Nicolas Philiber, fost antrenor în Camerun, a dezvăluit în urmă cu aproape doi ani că, de fapt, numele adevărat al goalkeeperului este Ambroise Beyamena şi că are 31 de ani, cu cinci mai mult decât scrie în buletin. "Identitatea şi-a schimbat-o pentru a scăpa de datorii, iar vârsta pentru a fi mai atractiv în faţa impresarilor", a spus atunci Philiber.
Camerunezii au pus la punct un sistem prin care jucătorii nu-i mai pot păcăli pe oficialii echipelor sau ai federaţiei în ceea ce priveşte vârstele lor. Oasele şi amprentele vor fi cele care-i vor da de gol pe mi