Cu ocazia prezentării Conceptului Strategic București 2035, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a făcut precizări referitoare la taxa asemănătoare cu rovigneta, pe care bucureştenii o vor plăti pentru a traversa oraşul în viteză cu ajutorul autostrăzii suspendate.
Taxa pe care municipalitatea Bucurestiului intenţionează să o instituie pentru circulaţia rutieră în centrul oraşului - buvinieta - va fi copiată după modelul deja aplicat la Londra în scopul descongestionarii traficului din interiorul capitalei.
Conform lui Sorin Oprescu, taxa pentru Autostrada Suspendată se va încadra, conform primelor estimări, între 18 și 21 de euro pe an, pentru fiecare autoturism ce vrea să folosească inelul median de nord ce urmeaza să fie construit de chinezii de la Shanghai Construct Group la Bucureşti.
“Drumul expres va fi construit în parteneriat public privat, cu investitori chinezi. Pentru recuperarea investiţiei, avem în vedere trei metode: mentenanţa drumului va fi făcută pe banii Primăriei, se va institui o buvinietă pentru cei care vor circula pe acolo iar o parte din investiţie va fi asigurată şi din fonduri guvernamentale”, a declarat Sorin Oprescu. Referitor la costurile pentru exproprierile necesare construcției, edilul a afirmat că Primăria Municipiului București va suporta cheltuielile în totalitate.
Primarul general al capitalei a mai precizat că, în total, pentru acest proiect costul total al lucrării va fi de 1,57 miliarde euro, din care 603 milioane euro se vor duce doar pentru tunelul pe sub Parcul Herăstrău.
Shanghai Construct Group, compania chineză cu care Sorin Oprescu a negociat construirea Autostrăzii Suspendate, anul trecut este una dintre cele mai mari firme de construcţii de infrastructură din Asia, cu lucrari în portofoliu precum . Podul peste Marea Chinei de Est (unul din cele 3 cele mai lungi poduri din lum