"Felicit colegii din PDL Bihor că nu au dat în mintea colegilor lor din alte judeţe", a spus vineri, într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, cu referire la ceea ce el a numit "aşa-zisa campanie de informare despre aşa-zisa grevă de lux a parlamentarilor Opoziţiei", prin care reprezentanţii USL au fost catalogaţi drept "chiulangii" fiindcă nu participă la lucrările Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Nu e grevă, ci protest
În faţa jurnaliştilor, Mang a explicat că refuzul parlamentarilor Opoziţiei de a mai participa la lucrările comisiei şi plenului nu sunt nici grevă, cum greşit s-a spus, nici capriciu, ci un protest faţă de abuzul actualei Puteri, care a ignorat şi continuă să ignore punctele de vedere ale deputaţilor şi senatorilor PSD şi PNL, deşi şi aceştia - la fel ca omologii lor din PDL şi UDMR - reprezintă tot cetăţeni români.
"Recunoaştem că protestul nostru provoacă mari probleme Puterii, care nu mai reuşeşte să ţină nicio şedinţă la Senat, dar este rezultatul modului dezastruos în care Puterea şi-a folosit majoritatea", a spus Mang.
Condiţii pentru întoarcerea în Parlament
"Ce-ar fi dacă şi noi am tipări afişe în care să arătăm, de exemplu, că României i s-au oprit fondurile UE pentru că un ministru pus de secretarul general al PDL, Ioan Oltean (n.r. - fostu ministru al Muncii, Ioan Nelu Botiş) a semnat alocarea de fonduri europene pentru firma propriei soţii, sau că Roberta Anastase a furat voturile la Legea Pensiilor?", s-a întrebat, retoric, liderul PSD Bihor.
Mang a afirmat că, în loc să comenteze despre protestul Opoziţiei, Puterea ar trebui să se întrebe ce anume l-a cauzat şi a amintit că USL a pus patru condiţii pentru ca parlamentarii săi să revină la lucrările Camerei şi Senatului: Guvernul să nu-şi mai asume răspunderea pentru adoptarea legilor, deoarece acesta este un atribut al Parlamentu