Moldovenii cu dizabilități sunt constrânși să supraviețuiască din venituri mizerabile. Majoritatea sunt refuzaţi la interviuri din cauza invalidităţii lor. Cei norocoşi primesc salarii de câteva sute de lei.
Asamblează un neon, şurub cu şurub. Le alege din degete, le potriveşte, le fixează şi apoi dă totul mai departe colegilor care se ocupă de partea electrică. Pentru noi, acel bec este un obiect de decor aproape neobservat. Însă omul care ne aduce lumina în case trăieşte în beznă.
Nicolae Adam e lăcătuş la Luminatehnica de peste 26 de ani. Şi este orb de-o viaţă. Primeşte cel mult 300 de lei pe lună. Cu pensia de invaliditate, adună 1.100 de lei pe care îi duce acasă, la soţia şi copilul lui.
„Nu prea avem de lucru şi salariul e mic. Dacă lucrăm o săptămână pe lună, e mult. Facem câte 15 instalaţii de iluminat pe zi şi toate sunt vândute în Moldova. Sunt gata să muncesc orice, numai să pot câştiga un ban", mărturiseşte bărbatul, în timp ce caută cu degetele nişte piuliţe potrivite pentru un nou tub de neon.
(FOTO) Străzile din centrul Chișinăului, capcane pentru invalizii cu dizabilități locomotorii
Ca el sunt mulţi, iar întunericul din ochi e dublat de traiul chinuitor de azi pe mâine. Alţi moldoveni cu dizabilităţi ar da orice să aibă un loc de muncă la care să se ducă zilnic. Chiar şi într-un fotoliu rulant.
„De obicei, după interviurile de angajare mi se spune că postul a fost ocupat sau că sediul firmei nu este adaptat pentru oamenii cu handicap. Patronul unui internet cafe chiar m-a întrebat de ce nu stau acasă în loc să tot caut de lucru. Numai de la începutul anului am fost la cinci interviuri. Deja mi-am pierdut speranţa", spune disperat Alexandru Cibotari.
Are 19 ani şi învaţă informatică la Universitatea de Stat. Vrea să muncească la fel ca orice om normal, dar este nevoit să trăiască din banii primiţi de la părin
