Preţurile apartamentelor vechi din Ploieşti au scăzut în semestrul al doilea al anului trecut cu 2,7% faţă de prima parte a aceluiaşi an, relevă un studiu realizat de compania de consultanţă şi evaluare DARIAN.
Potrivit studiului, preţul de vânzare al apartamentelor vechi din Ploieşti a ajuns în al doilea semestru al anului trecut la o medie de circa 865 de euro pe metru pătrat. În a doua parte a anului trecut locuinţele s-au ieftinit cu 7% faţă de semestrul II din 2010, însă, de la debutul crizei economice şi până acum, locuinţele vechi s-au ieftinit cu circa 40%.
În centru, de exemplu, apartamentele vechi cu două camere s-au vândut în semestrul al doilea al anului trecut cu preţuri cuprinse între 45.000 şi 70.000 de euro, în timp ce pentru acelaşi tip de apartamente din zone cum ar fi Mihai Bravu, Democraţiei, preţurile au oscilat între 30.000 şi 55.000 de euro, în funcţie de amenajări, suprafeţe sau etaj. În zona Republicii, apartamentele cu două camere s-au vândut la o medie de circa 900 de euro pe metru pătrat, iar în Cantacuzino la 888 de euro pe metru pătrat, deci cu puţin peste media oraşului.
Situația la nivel național
La nivel naţional, cele mai scumpe apartamente vechi sunt în Bucureşti, unde preţul mediu a fost în semestrul II din 2011 de 984 euro/mp, Cluj-Napoca (977 euro/mp) şi Iaşi (891 euro/mp). Cele mai ieftine locuinţe vechi le găsim în oraşe precum Reşiţa (470 euro/mp), Baia Mare (522 euro/mp) şi Satu-Mare (537 euro/mp). Care ar fi perspectivele pentru acest an?
Descurajarea creditelor în valută ar putea duce la o micşorare a cererii solvabile, ceea ce înseamnă că şi mai puţini români vor avea la dispoziţie în acest an suma necesară achiziţionării unui apartament.
"O tendinţă evidentă care relevă adaptarea la criza economică este aceea de construcţie a apartamentelor la suprafeţe mai reduse decât înainte de criză"