E cumva ca atunci cand te reindragostesti.
Uiti totul, vechile tandreturi si alinturi, toata siguranta si tot confortul de odinioara si o iei, pur si simplu, de la zero, fara teama si fara speranta. Reinveti alfabetul iubirii de la capat, si o lume noua prinde viata, in cuvinte simple, silabisite, din jocul acela copilaresc al vocalelor si consoanelor. Cam asa ceva trebuie sa se petreaca si in sufletul lui Mihai Nesu, fotbalistul roman ajuns, in urma unui accident, in scaunul cu rotile. Asteptarea a luat locul fervorii, iar bucuria se masoara, de-acum, in gesturile simple care anunta reintoarcerea la normal. Cu respiratia oprita si cu ochii pierduti undeva, in departarea unor ganduri, incepi, intr-o dimineata, sa simti ceva ce parca nu ai mai simtit nicicand. O tresarire, ca zbaterea unui fluturas in causul palmei. Doar ca nu simti asta in causul palmei, ci mai sus, pe bratul stang, in dreptul inimii. Ii chemi pe toti cei din jur martori! Intr-un tarziu, fizioterapeutul confirma miracolul: e zbaterea bicepsului, o usoara contractie a muschiului. Adica speranta ca, intr-o buna zi, te vei putea folosi de mana aceea inerta, legata, de luni de zile, de reazemul scaunului cu rotile...
"Am simtit ceva deosebit fata de starea obisnuita. Intr-o dimineata, am avut senzatia ca pot sa incordez putin ceva la mana stanga. Nu mi-am dat seama ce anume se contracta. Am chemat un fizioterapeut. Mi-a spus ca e bicepsul. Am mai chemat un fizioterapeut, apoi inca unul si inca unul, ca sa fiu atat de sigur cat se poate. Va dura 3 sau 4 luni, pana cand sper sa o pot muta de pe spatarul scaunului, asa cum fac acum cu mana dreapta. Asa ca mi-am obtinut un nou job. Sa-mi contractez bicepsul stang. Oricum, altceva n-am de facut...", povestea, la inceputul acestui an, Mihaita Nesu, in "Gazeta Sporturilor". La 8 luni de la tragicul accident de antrenament care i-a pus capat car
