Pedeliştii sunt extrem de supăraţi pe greva uselistă, pe care nu prididesc să o înfiereze. Ori de la tribuna parlamentului, ori prin fluturaşii dlui Oltean, calificând-o drept chiul sadea şi primire de foloase necuvenite.

Alegătorul simplu se poate întreba şi el: ce e cu greva asta? Dacă aş face şi eu grevă şi nu m-aş mai duce la serviciu pentru că nu-mi plac ochii nevestei directorului, dar aş pretinde să primesc banii, unde am ajunge?

Realitatea e ceva mai nuanţată. Dintre diferitele forme de luptă utilizate de Opoziţie împotriva marginalizării sau ignorării sale, aceasta se dovedeşte cea mai eficientă. Pentru că Puterea nu se poate servi de majoritatea pe care o are. Nu reuşeşte să întrunească cvorumul necesar trecerii unor legi sau reglementări care o dor sau de care toată lumea are nevoie. Greva USL paralizează un parlament care are în stoc rezerve prea mari de legi nerezolvate. Care e soluţia? În structurile democratice se negociază: mai lasă Puterea, mai cedează Opoziţia, până se ajunge la o înţelegere. În cazul de faţă, însă nimeni nu vrea să lase. Mai ales când e vorba de doamna Anastase. USL cere înlocuirea sa. Pe bună dreptate. Nu pentru faptul că doamna Anastase ar fi greşit mai grav ca alţii, ci pentru că în cazul său, veritabil flagarant, Puterea a sfidat opoziţia. N-a băgat-o în seamă şi a muşamalizat cazul. A o înlocui pe dna Anastase (ceea ce n-ar constitui vreo pierdere, ba dimpotrivă) ar însemna să recunoască faptul. Sau nu – depinde de acordul care s-ar face. Pentru că restul cererilor opoziţiei sunt rezonabile.

Ceea ce se întâmplă acum, cu acest blocaj, este consecinţa directă – răsplata, s-ar putea spune – a câţiva ani buni în care Băsescu şi ai săi au ignorat noţiunea de opoziţie, au umilit-o şi au tratat-o ca pe o cantitate neglijabilă. Acum constată – cu uimire şi cu revoltă – că în democraţie opoziţia e un “rău” necesar şi