N-aţi ghicit, întrebarea din titlu nu este retorică, nici vreun artificiu gazetăresc. Dar pentru a putea răspunde voi porni de la o altă întrebare care stăruie de cel puţin două veacuri pe buzele tuturor istoricilor, teologilor, cercetătorilor, este rostită cu obidă de majoritatea românilor: de ce nu există o mănăstire românească la Sfântul Munte Athos?

Importanţi cercetători români şi străini, majoritatea teologi, au studiat influenţa pe care a avut-o Sfântul Munte Athos asupra diverselor biserici ortodoxe, asupra culturii ţărilor majoritar ortodoxe. În privinţa influenţei asupra Ţărilor Române am recitit de curând două studii semnate de Pr. Prof. Teodor Bodogae şi de Prof. Alexandru Elian.

Astfel, Pr. Prof. Teodor Bodogae a scris un studiu intitulat "Înrâurirea Sfântului Munte în viaţa popoarelor ortodoxe"(vezi revista "Ortodoxia", nr. 2/1953) în care s-a ocupat cu multă acribie de georgieni, bulgari, sârbi, ruşi şi, bineînţeles, de români. Teologul român constată cu această ocazie că şi Ţările Române au fost profund influenţate de spiritualitatea iradiantă a Sfântului Munte. Încă din veacurile XI şi XII există mărturii că sute de familii de vlahi au ajuns în Athos. Cele mai importante mărturii sunt cele determinate de donaţiile voievozilor români, care au susţinut efectiv viaţa monahală athonită timp de câteva veacuri.

Profesorul şi teologul Teodor Bodogae demonstrează că, sub înrâurirea monahului Hariton, domnitorii Vlaicu Vodă şi Nicolae Al. Basarab au devenit ctitori ai Mănăstirii Cutlumuş. De altfel, "această mănăstire a fost numită vreme de 500 de ani chiar în documente «Lavra cea mare a Ţării Româneşti». Iar ajutorul abia începuse, căci «după ce dispăruseră ajutoarele bizantine, bulgare şi sârbeşti, iar ruşii nu se eliberaseră încă de sub jugul tătărăsc, românii vor lua moştenirea patronajului acestor popoare şi vor susţine, cu o credinţă