La Muzeul Metropolitan din New York mai poate fi încă vizitată, până pe 4 martie 2012, o mare expoziţie ce se constituie într-o adevărată istorie a desenului satiric "Nesfârşit umor: caricatura şi satira de la Leonardo la Levine" (Infinite Jest: Caricature and Satire from Leonardo to Levine, foto 1). Când a fost deschisă, pe 13 septembrie anul trecut, organizatorii explicau opţiunea pentru titlu într-o replică a lui Hamlet la contemplarea hârcii lui Yorick, din piesa omonimă a marelui Shakespeare: "Îl cunoşteam, Horatio, un om cu nesfârşit umor" (I knew him, Horatio, a fellow of infinite jest.), expresie ce fusese preluată, drept legendă, de caricaturistul american Justin H. Howard când, în 1864, ridiculiza campania electorală a acelui an în care se confruntau generalul George B. McClellan şi preşedintele în funcţie Abraham Lincoln (foto 2). Deşi, în subtitlul expoziţiei sunt date două repere, unul european din Renaştere şi altul american, din contemporaneitate, ponderea cea mai mare pe simeze o au lucrările ce provin din Lumea Veche şi din perioade mai îndepărtate.

Caricatură s-a practicat din vechime. Caietele de chipuri hidoase ori cu malformaţii ale lui Leonardo da Vinci au reprezentat un îndemn pentru câţiva artişti de după el să execute portrete respingătoare şi hilare, precum cehul Wenceslaus Hollar (Wenzel Vaclav) care, în veacul XVII, schiţa "Cinci capete groteşti" sau alte "Douăcapete" (un monah cu expresie plină de răutate şi o bătrână cochetă) ca şi pentru Pier Francesco Mola cu ale sale "Patru capete caricaturizate". Cele două stampe antitetice ale lui Pieter Brugel cel Bătrân - "Bucătăria slabă" şi "Bucătăria grasă" - prin ridiculizarea personajelor şi accentuarea trăsăturilor caracteriologice se înscriu în sfera caricaturii chiar dacă autorul ilustra nişte proverbe flamande privind generozitatea săracului şi zgârcenia bogatului.

Secolul