Pe 24 februarie, românii sărbătoresc Dragobetele, Ziua Îndrăgostiţilor, în calendarul popular. În jurul tradiţiei Dragobetelui s-au adunat mai multe poveşti şi legende. În vechime, în această zi, se organizau şezători, cu cântec şi joc. Cei care îşi găseau perechea în această zi rămâneau împreună tot anul, iar cei care nu aveau un partener urmau să rămână singuri până la următorul Dragobete.

Data la care se sărbătoreşte este diferită în funcţie de zonă, în zilele de 24 februarie, 1, 3 sau 25 martie. În tradiţia populară, Dragobetelui i se mai spune şi “Cap de primăvară” pentru că în această perioadă iarna ia sfârşit şi întreaga natură se trezeşte din nou la viaţă.

Păsările încep construcţia cuiburilor şi se pregătesc pentru ritualul împerecherii. Din lumea animală, sărbătoarea a fost transpusă şi la oameni, devenind o tradiţie a erotismului, a măritişului fetelor şi a însurătorii flăcăilor.

Dragobetele este personificat în “zân” datorită numelui care semnifică întruchiparea unei făpturi dragi mitico-erotice, fie ca fiul Babei Dochia, ceea ce presupune o posibilă varietate mitică anterioară a numelui.

În general, Dragobetele este descris ca un flăcău tânăr, voinic şi frumos care inspiră fetelor şi femeilor încredere şi dragoste, devenind un protector al îndrăgostiţilor. Acesta este comparat cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă, sau cu zeul iubirii din mitologia romană, Cupidon.

În jurul acestei sărbători, există o mulţime ritualuri şi tradiţii. Fetele şi băieţii merg la pădure să culeagă ghiocei şi să ia apă din zăpada netopită, gospodinele aruncă boabe de mei, orz şi secară pe acoperişul caselor pentru hrana păsărilor cerului, iar tinerii îmbrăcaţi de sărbătoare se strâng pe dealurile din preajma satelor pentru a strânge ghiocei şi vreascuri pentru aprinderea focului, în jurul căruia se aşezau şi discutau. Toate aceste ritualuri se