Părinţii îşi pot înscrie copiii în clasa pregătitoare (clasa zero) la orice şcoală doresc, iar în cazul şcolilor cu concurenţă foarte mare se pot face ajustări ale cifrei de şcolarizare, însă până la capacitatea de cuprindere, a declarat joi Oana Badea, secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei. Ea a spus că Legea educaţiei creează premisele pentru ca părinţii să-şi poată înscrie copiii la şcoală la vârsta de 6 ani, dar nu există restricţii pentru aceia care ar dori înscrierea chiar mai devreme de această vârstă.
Potrivit Oanei Badea, părinţii şi-ar putea înscrie copiii în clasa I chiar şi la 5 ani dacă evaluarea psihosomatică este favorabilă şi, totodată, i-ar putea înscrie direct în clasa a II-a în urma unor teste. „Învăţătorul cu care va începe copilul clasa pregătitoare va coordona colectivul până la sfârşitul clasei a IV-a”, a mai precizat secretarul de stat. În ceea ce priveşte mobilierul din clasele pregătitoare, vor fi bănci individuale, mobilierul va fi modular, astfel încât să se poata schimba după tipul de activitate, şi este conceput şi un spaţiu de joc în sala de clasă, a spus Badea. Secretarul de stat a prezentat câteva aspecte legate de înscrierea copiilor în clasa pregătitoare şi în clasa I din anul şcolar 2012-2013. Ea a spus că înscrierea în anumite unităţi de învăţământ suprasolicitate se face încă din 2005, în baza metodologiei foarte clare, potrivit căreia prioritate într-o şcoală au copiii arondaţi unităţii de învăţământ.
Acest lucru se întâmplă şi pentru anul şcolar 2012-2013, când în prima etapă în toate unităţile de învăţământ vor fi înscrişi copiii arondaţi circumscripţiei respective. În a doua etapă are loc înscrierea copiilor la alte unităţi de învăţământ decât cele la care sunt arondaţi. „Legat de această problemă, în Bucureşti este o situaţie particulară, întrucât 50% dintre părinţi şi-au înscris copiii în anii ant