Institutul Cultural Român din Berlin împreună cu Asociaţia culturală germano-română „Danubium" organizează în data de 3 martie la galeria Chrom din Bochum vernisajul expoziţiei „Şapte”.
Cu această ocazie are loc şi lansarea volumului II al albumului „Şapte”, publicat de cunoscuta editură Klartext, cu sprijinul programului Publishing Romania al Institutului Cultural Român.
În cadrul expoziţiei vor fi expuse lucrări ale celor şapte artişti publicaţi în volumul II. Sunt prezentaţi Mircea Maurice Novac şi Mircea Roman din România şi cinci artişti stabiliţi în străinătate: Ioan Iacob şi Alma Ştefănescu-Schneider din Germania, Matei Negreanu din Franţa, Arina Stoenescu din Suedia şi Sasha Meret din Statele Unite ale Americii.
La vernisaj va fi prezent criticul de artă, Ervin Kessler care va face o o scurtă prezentare a scenei româneşti de artă.
Expoziţia şi catalogul „Şapte“ prezintă cei şapte artişti vizuali de origine română, care şi-au absolvit parţial sau total pregătirea profesională în şcolile de artă din România, dar şi-au desfăşurat o bună parte a activităţii într-o ţară străină. De aici şi titlul prezentării volumului scris de criticul de artă Aurelia Mocanu "Dublă cetăţenie artistică":
„Psihologia refugiului şi dezrădăcinarea culturală, problemele de inserţie, asimilare şi recunoaştere profesională au fost severe pentru generaţiile de artişti născuţi în prima jumătate a secolului XX. Experienţa exilului a avut pentru ei un dramatism şi o complexitate culturală generată de funcţionare rece a Cortinei de Fier.
Selecţia de şapte artişti care au dublă urzeală culturală a carierei lor este semnificativă pentru epoca globalizării pe care o travesăm cu efect de buclare pardoxală: deschiderea frontierelor versus resuscitarea identităţiilor regionale.
E un compendiu de situaţii existenţial-culturale. Sunt cazuri de exil an