Încerc astăzi să conturez schiţa de portret a unei remarcabile "voci umane". Una aleasă anume spre a ne vorbi nu numai prin zecile de roluri din teatru şi film, ci şi prin acel prea-plin, atât de special, al voluptăţii sufleteşti. Vocea Oanei Pellea. Care îmbină într-o formulă unică atributele omului şi ale actorului în drumul său spre desăvârşire. Cunoscând-o, atât din piesele jucate, din nenumăratele interviuri difuzate în mass-media, dar şi din dialogul pe care l-am avut în urmă cu ceva vreme, după spectacolul de la Metropolis, "Buzunarul cu pâine" de Matei Vişniec, pot spune că am privilegiul rar de a fi întâlnit "frumuseţea emoţiei" care hrăneşte. Care ştie şi simte să dăruiască oamenilor şi publicului său multă iubire; care mângâie gândurile bune; care vibrează cu toată fiinţa sa atunci când vorbeşte despre România şi care îşi cântă replicile, ca nimeni altcineva, parcă pe fundalul unei muzici divine.
Aşa este Oana Pellea, altfel nu poate... E asemenea unui popas odihnitor, după un drum lung şi dificil. Am încercat să-mi explic de unde vine acest potop de bunăvoinţă, discreţie şi respect pentru semeni, pentru cei speciali şi pentru oamenii simpli, pentru istoria neamului nostru, pentru artă şi creaţie... De fapt, pentru dumnezeire... Cred astăzi că, dincolo de ascendentul ereditar - personalitatea copleşitoare a tatălui său, marele nostru Amza Pellea, şi a mamei, Dominica, "un fenomen uman, într-o explozie de spirit", cum însăşi mărturiseşte, care i-a schimbat viaţa şi, deopotrivă, moartea - Oana Pellea trăieşte la cota înaltă a conştiinţei de sine; a respectului pentru valorile umane, sufleteşti şi spirituale.
Deloc întâmplător, am pus între ghilimele "vocea umană" a Oanei Pellea, fiindcă actriţa, care împlineşte 28 de ani de carieră, se identifică, prin filonul emoţiei şi al trăirii rolului său şi scopului său în viaţă, cu esenţa piesei omoni
