Zeci de trupe să dau întâlnire în acest sfârşit de săptămână. Dacă nu mergeţi în club puteţi merge la teatru sau la operă.
Vineri seară, în clubul Bamboo Braşov are loc un eveniment caritabil în beneficiul Casei de Copii Sfântul Iosif din Odorheiu Secuiesc. La spectacolul prezentat de realizatoarea TV Cornelia Crevean vor participa Cătălin Dobre, una dintre vocile României şi trupa de dans contemporan „Exotic Dreams" a Casei de Cultură a Studenţilor din Braşov - trupă premiată anul trecut cu locul 1 la Festivalul Studenţesc de Dans Modern şi Tematic de la Sibiu. Intrarea se face pe baza unei invitaţii în schimbul căreia se donează suma de 20 lei. Invitaţia va fi procurată de la intrare în seara evenimentului.
În clubul Rockstadt din Braşov are loc vineri şi sâmbătă, de la ora 18.00, Rockstadt Fest 2012. La festival timp de două zile vor concerta 10 trupe. Vineri concertează DELIVER THE GOD, THE DIGNITY COMPLEX, FALSE REALITY, NUVIJAN şi METALTHRONE. Iar sâmbătă CODE RED, COINS AS PORTRAITS, ROTRAVE, SEARING BLAZE şi OBSIDIAN CONSPIRACY. Intrarea costă 10 lei.
Sâmbătă seară Dj Johnny DaMix rezident in Fratelli vine în Kasho Club să mixeze. Bilet de intrare: 20 lei. Tot sâmbătă seară în Bamboo te aşteaptă Delia să asculţi live cel mai recent al ei: Dale!
Mozart la Opera Braşov.
Opera Braşov vă aşteaptă şi în acest weekend la spectacol. „Cosi Fan Tutte" este opera de W.A. Mozart ce va fi pusă în scenă sâmbătă, 25 februarie, de la ora 18:30, la Sala Operei. Biletele se pun în vânzare la sediul Opere şi costă 20, respectiv 10 lei.
Spectacole de teatru
În acest weekend la Teatrul Dramatic Sică Alexandrescu sunt programate următoarele piese de teatru. Vineri, de la ora 19.00, e programată „Casa", de Evgheni Grişkoveţ şi Anna Matiso. Regia: Cristi Juncu. Preţul biletelor: categoria I - 11 lei; categoria II - 9 lei.Preţ redus pentru el