Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se scumpesc zborurile low-cost care se mută de pe Băneasa pe Otopeni

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 24 februarie 2012 ·

Clienţii companiilor aeriene low-cost vor achita cu până la zece euro în plus pentru bilete, în circa o lună, potrivit reprezentanţilor companiilor de profil.

Biletele de avion low-cost se vor scumpi din ultima săptămână la lunii martie, ca urmare a mutării zborurilor companiilor de profil de pe aeroportul Băneasa pe Henri Coandă – Otopeni, pe 25 martie.

Ieri, unul din cei mai importanţi jucători de profil, compania ungară Wizz Air, a anunţat că schimbarea implică o creştere a tarifelor cu circa 4%. "Creşterea va fi de circa 4 procente, adică şase euro în medie pe bilet, maxim zece euro", a spus Michael Powell, director financiar Wizz Air.

Alţi operatori nu au oferit detalii cu privire la evoluţia preţurilor. Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Aeroportului Otopeni, spune însă că majorarea ar trebui să fie modică.

Clienţii sunt înştiinţaţi

"În mod nor­­mal, pasagerul nu ar trebui să plătească mai mult de patru-cinci euro în plus faţă de tariful pe care l-ar fi obţinut dacă cursele ar fi fost efectuate de pe Băneasa“.

Potrivit Blue Air, operatorul român low-cost, din ex­perienţa mutării pe alte aeroporturi, pasa­­ge­­rii care şi-au cum­­părat bilete de avion pentru vara lui 2012 vor fi con­tactaţi prin e-mail sau la telefon în legătură cu modificările sur­­venite.

Vor exista, de asemenea, ban­nere şi anunţuri pe site-ul companiei, care vor preciza aeroportul de destinaţie. "La noi, cel puţin, pasagerii nu au nevoie de bilet să călătorească, ci numai de codul unic de rezervare“, explică Florentina Tatu, marketing manager al operatorului low cost.

La ora actuală, pe Aeroportul din Băneasa operează mai multe companii low-cost între care Blue Air, companie românească, Wizz Air, din Ungaria, GermanWings, divizie a Lufthansa, şi Vueling.

10 euro

ar putea achit

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui George Simion după anunțul de trimitere în judecată a lui Călin Georgescu. „Arată fața dictatorială a acestui regim”

HotNews acum 2 ore
George Simion spune că trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu demonstrează „clar fața dictatorială a acestui regim”. Liderul AUR a reacționat la jumătate de oră de la anunțul Parchetului General. „Trimiterea în judecată a lui Călin Georgescu a

LIVE VIDEO Ilie Bolojan prezintă măsurile fiscale, într-o conferință de presă

Ziua Constanta acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține, azi, 02 iulie, la Palatul Victoria, o conferință de presă în care va face public pachetul de măsuri fiscale pe care le va lua Guvernul în perioada următoare pentru a rezolva problema deficitului bugetar excesiv.

Premierul Bolojan a anunțat măsurile fiscale. Cota generală de TVA crește la 21%, accizele la alcool, combustibil și tutun cresc cu 10%

Press Alert acum 49 minute
Premierul Ilie Bolojan a anunțat miercuri creșterea TVA. Taxa va avea două valori, de 21% și de 11%. Anunțul a fost făcut miercuri în cadrul unei conferințe de presă. „Vom reașeza TVA la două cote. (…) Cele două cote la care propunem reașezarea sunt

Salariile bugetarilor și pensiile nu vor crește în 2025 și 2026 – premierul Bolojan

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri că anul viitor pensiile şi salariile bugetarilor vor rămâne plafonate. Acestea au rămas neschimbate și în 2025, după creșteri majore în ultimii trei ani. Ur

Mihai Leu va fi înmormântat vineri în orașul său natal

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
, fostul campion mondial de box, va fi înmormântat vineri, în orașul său natal, Hunedoara, după cum au anunțat apropiații săi pe pagina de Facebook a pugilistului.

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe joi, 3 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Gandul acum 33 minute
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

P. Diddy, achitat de acuzațiile de trafic sexual, dar găsit vinovat pentru transport de femei în scopul prostituției

Mediafax acum 6 minute
Totul a început în noiembrie 2023, când fosta iubită a lui Combs (P. Diddy), Casandra „Cassie” Ventura, a intentat un proces civil răsunător, acuzându-l de trafic sexual. Această plângere a dus la arestarea sa în septembrie anul trecut, pentru acuza

Premierul Bolojan, despre schimbările privind bursele: „Avem clase întregi cu burse de merit, dar la Bacalaureat iau note de 5 şi 6”

HotNews acum 40 minute
„Știu că nu e o chestiune populară, dar trebuie să fim corecți”, a spus premierul Ilie Bolojan, miercuri, într-o conferință de presă în care, pe lângă creșterile de taxe și impozite, a vorbit și despre modificările privind bursele școlare. „În ultim

Doi copii de 10 și 11 ani, dați dispăruți în județul Iași. Autoritățile cer sprijinul populației pentru a-i găsi

Adevarul acum 34 minute
Alarmă în județul Iași, unde doi frați, o fată de 10 ani și un băiat de 11 ani, aflați în plasament la o familie, au fost dați dispăruți miercuri, după ce au plecat voluntar de acasă în cursul dimineții și nu s-au mai întors.

Se încing spiritele în coaliție. Zamfir: „PSD ori va fi tratat cu respect în această alianță, ori nu va mai fi deloc” / „Nu vă mai jucați cu focul”

Gandul acum o ora
Daniel Zamfir, liderul senatorilor PSD, le-a transmis miercuri un mesaj tranșant partenerilor de coaliție, pe Facebook. „Stimați parteneri de coaliție, nu va jucati cu focul! Încetați să propagați ideea că PSD este vinovat pentru deficitul actual”,

Vremea

București
acum

31°
mie.

17°/31°
joi

17°/32°
vin.

22°/35°
sâm.

22°/33°
Iasi
acum

29°
mie.

14°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/34°
sâm.

17°/26°
Constanta
acum

29°
mie.

18°/29°
joi

18°/25°
vin.

20°/27°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
mie.

11°/31°
joi

14°/33°
vin.

18°/35°
sâm.

15°/29°
Timisoara
acum

33°
mie.

14°/33°
joi

16°/39°
vin.

20°/40°
sâm.

18°/34°