Aceasta nu e o avancronică la returul Twente - Steaua.
PREAMBUL: La ora cînd scriu acest articol - joi, 23 februarie, 10:30 - nu ştiu dacă Steaua se va califica sau nu la Twente, cît va fi scorul, dacă va fi zdrobită ori va pierde demn, dacă va avea un noroc sublim sau un ghinion năprasnic; merg pînă acolo încît îmi strangulez orice ironie la adresa ideii de finală pe National Arena, orice glumă cu privire la cel mai grosolan glumeţ din fobalul românesc; omul acela nu mă mai interesează şi sînt conştient că greşesc, căci e de neclintit şi degeaba îi cerem demisia, el ne rîde sistematic în nas, el fiind cel cu banii, iar noi nişte sărăntoci, bogaţi doar în adjective care nu fac nici doi bani. Aşa stînd lucrurile, trec la ideea principală a acestei dimineţi de joi, 23 februarie; ea se referă strict la meciul Stelei cu Twente din tur, de săptămîna trecută.
DECI: Opinia mea este că dacă Steaua lui Ilie Stan va juca în campionat aşa cum a jucat joia trecută, are toate şansele să meargă la titlu. Nu ar fi o grozăvie pe plan european, dar hotărît s-ar impune pe plan naţional, atît cît înseamnă asta. E indiscutabil că Twente nu e o echipă din cele apăsătoare ale lumii, dar e la fel de clar că în campionatul nostru nu avem nici una pe măsura ei. Ca atare, putem discuta liniştiţi jocul Stelei în funcţie numai de marfa noastră. În condiţiile ştiute - cele fizice şi mai ales psihice -, la primul meci oficial în “primăvara” asta curat românească, echipa cu totul precară din amicalele alea mai mult futile decît utile a fost peste aşteptările noastre de obicei mediocre.
Nu o scriu cu bunăvoinţă bleagă, dar îmi interzic mofturile snoabe: a legat cîteva acţiuni frumoase, s-a bătut, a avut o anumită ţinută, a ratat din ceea ce-i precipitare deja banală, cînd eşti român în Europa League. Mai presus de toate greşelile, suporterii au avut cu cine ţine. Golul? O capod
