La nici o oră după ce senatorul Ioan Mang îi felicita pe PDL-iştii bihoreni că ei nu împart fluturaşi împotriva deputaţilor şi senatorilor USL, care sunt în grevă parlamentară, neparticipând la procesele de vot, PDL-iştii i-au "dat peste nas", anunţând că în total, vor împărţi 25.000 de flyere "împotriva chiulangiilor din USL".
"Din cele 25.000 de flyere, 13.000 sunt pentru Oradea şi vor fi împărţite începând cu această seară (vineri - n.r.) pe cele trei colegii unde sunt parlamentari USL care participă la grevă. Am aşteptat aproape două săptămâni şi am crezut că totuşi se vor întoarce în Parlament", a spus Cristian Ile, secretarul general al PDL Oradea, adăugând că în judeţ s-a început deja împărţirea lor.
Acesta a precizat că protestul parlamentarilor USL reprezintă "o pierdere de 1,4 milioane de euro lunar" pentru statul român. "Sunt deputaţi care au semnat condica de prezenţă şi îşi iau îndemnizaţiile", a spus el, afirmând că "unii dintre ei au recunoscut că, dacă ar fi după ei, ar merge la vot".
"Parlamentarii USL sunt singurii angajaţi din această ţară care, deşi nu merg la muncă, sunt plătiţi", a repetat Ile mesajele promovate de conducerea centrală a partidului. El a fost completat de preşedintele PDL Oradea, Dorin Corcheş, care a spus că, deşi el a înţeles protestul celor din opoziţie, acesta "trebuie să aibă o limită", deoarece gestul lor este "o sfidare la adresa celorlalţi români care merg zi de zi la serviciu" şi este "inoportun" având în vedere situaţia de criză în care se află România.
Potrivit lui Ile, pe flyerele care vor fi împărţite în Oradea sunt trecute numele "chiulangiilor": Sonia Drăghici, deputat PSD, Octavian Bot, deputat PNL, şi Ioan Mang, senator PSD, aleşi pe aceste colegii uninominale, în timp ce pe cele care au început deja să fie distribuite în judeţ sunt scrise numele senatorului PNL Cornel Popa, a deputatul