Cei trei tineri şi-au premeditat furtul confecţionând dispozitive care să acopere fanta de eliberare a banilor din bancomate. Doi dintre ei sunt reţinuţi pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Metoda utilizată de ei a constat în acoperirea dispozitivului original, a fantei de eliberare a banilor, cu o baghetă metalică, în prealabil prelucrată, tăiată, şlefuită, ce avea aplicată pe verso bandă dublu adezivă, captând astfel sumele solicitate de clienţi. Dispozitivul confecţionat artizanal respecta designul aparatului, culoarea şi materialul, astfel încât nu putea fi detectat cu uşurinţă şi crea suspiciuni. Tentativa lor de furt a eşuat însă în momentul când o sătmăreancă a descoperit că nu poate scoate banii dintr-un bancomat situat pe strada Lucian Blaga. Aceasta a tastat suma de 1.000 de lei, a aşteptat, dar banii nu au ieşit din bancomat. Bancnotele rămăseseră blocate în dispozitivul artizanal, urmând ca tinerii să ridice suma ulterior. Alarmată, femeia a apelat la personalul băncii care a descoperit dispozitivul montat pe ATM. Aceştia au sunat imediat la 112. „Sesizarea a fost înregistrată la Poliţie în cursul serii de 20 februarie, poliţiştii de investigaţii criminale reuşind în scurt timp identificarea celor trei suspecţi: Darius D., de 22 de ani, Cristian B., de 19 ani şi Cătălin H., de 18 ani, toţi trei din Satu Mare. Faţă de primii doi suspecţi s-a luat măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, urmând ca în cursul zilei de azi, 24 februarie, să fie prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile”, precizează Roxana Cristea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
Dispozitive montate pe alte două bancomate
În urma extinderii investigaţiilor, poli